Curs valutar
  • EUR
    19.2155
    -0.7624%
  • USD
    18.2328
    -0.0784%
  • RUB
    0.1847
    -0.9746%
  • RON
    3.8624
    -0.7819%
  • UAH
    0.4937
    -0.081%

Modernizarea raionului Orhei continuă cu pași rapizi, anunță Partidul Șor

02 Iun. 2023, 10:54
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
02 Iun. 2023, 10:54 // Societate //  Realitatea.md

Localitățile din raionul Orhei își schimbă aspectul de la o zi la alta, datorită echipei lui Ilan Șor. De această dată, satul Puțintei a fost modernizat, conform Strategiei de dezvoltare a raionului pentru anii 2022-2027. Autoritățile locale, precum și localnicii salută schimbările în bine care s-au produs, pe care le-au așteptat de mai bine de 30 de ani, conform unui comunicat de presă al Partidului Șor.

Mai exact, în satul Puțintei a fost construită o estradă de vară, care include pavaj montat pe o suprafață de 800 de m2, a fost amenajat un parc, au fost instalate bănci, ghirlande, au fost plantați copaci, flori și iarbă. Totodată, a fost renovat monumentul eroilor celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Estrada de vară a fost creată cu scopul de a organiza evenimente culturale deosebite. Mă bucur pentru localnici, pentru tânăra generație, pentru patrimoniul satului, care este valorificat la maximum și de care beneficiază toți localnicii”, a menționat primarul satului Puțintei, Elena Nani.

„Le mulțumim tuturor celor care au pus umărul la toate proiectele care au fost realizate în localitatea noastră. Cu toții, de la mic la mare, suntem mulțumiți de toate schimbările în bine care au avut loc în localitatea noastră, pe care le-am așteptat de mai bine de 30 de ani”, a spus un localnic.

„Suntem foarte mândri de ceea ce s-a făcut la noi în sat – inaugurarea monumentului eroilor și inaugurarea estradei de vară. Aici, noi vom organiza festivalurile tradiționale. De când localitatea este administrată de echipa Partidului „ȘOR”, s-au făcut lucruri pe care nu le-am avut niciodată, motiv pentru care suntem foarte bucuroși”, a spus o locuitoare a satului Puțintei.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a precizat că scopul Strategiei de dezvoltare a Orheiului este de a moderniza satele și comunele din raion, dar și de a-i convinge pe cei plecați în străinătate să revină acasă.

„Noi muncim pentru copii și pentru viitorul satelor noastre. Pentru noi, nu este important doar ca cei mici să învețe acasă, ci să și revină în localitate, să-și întemeieze o casă, o familie, să fie demni că locuiesc alături de părinți, bunici. Este complicat să lucrăm în condițiile actuale, dar nu abandonăm. Dacă Dumnezeu ne ține pe picioare înseamnă că are un plan cu noi și trebuie să ducem la bun sfârșit ceea ce am început. Cei care și-au exprimat încrederea în noi, în 2015, care au plantat acea sămânță a speranței, trebuie să știe că aceasta răsare. Cu smerenie și răbdare, vom continua lucrurile frumoase”, a afirmat Dinu Țurcanu.

La rândul său, vicepreședintele raionului Orhei, Tatiana Platon, a menționat următoarele:

„Ori de câte ori participăm la un eveniment de inaugurare a vreunui proiect ne crește inima de bucurie, pentru că știm cât de mult așteptați schimbări, să se realizeze un lucru frumos în localitatea dumneavoastră, pentru suflet. Încet-încet, localitatea dumneavoastră prinde culoare, e mai amenajată. Sper că de acum încolo, pe scena acestei estrade de vară, vor evolua cât mai multe colective artistice. Mă bucur pentru faptul că localitatea voastră se modernizează. Cu siguranță, vor fi implementate și alte proiecte în localitatea dvs.”.

Și liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, i-a felicitat pe locuitorii satului Puțintei cu ocazia inaugurării estradei de vară și a reiterat că, împreună cu formațiunea sa, își va îndeplini promisiunea de a transforma Orheiul într-un raion de vis.

„Vă felicit cu ocazia faptului că și localitatea Dumneavoastră continuă să fie modernizată, conform Strategiei de dezvoltare a raionului Orhei. Potrivit acesteia, fiecare localitate din raionul Orhei va fi renovată integral. Vor fi reparate drumurile, vor fi construite estrade de vară, vor fi amenajate parcuri, grădinițe, școli și multe altele. Mă bucur că, împreună cu echipa mea, am reușit să construim această estradă de vară, un alt proiect important pentru voi, pentru copiii și familiile voastre. În pofida piedicilor și bețelor în roate pe care ni le pun reprezentanții actualei guvernări antipopulare, noi vom continu să mergem înainte și să ne îndeplinim promisiunile. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare. Noi vom lucra pentru oameni: așa a fost, este și va fi”, a dat asigurări Ilan Șor.

Anul acesta, echipa Partidului „ȘOR” își propune să modernizeze 30 de localități din raionul Orhei, conform Strategiei „Raionul Orhei, raion de vis”.

Realitatea Live

03 Oct. 2023, 17:38
 // Categoria: Life // Autor:  Stela Trifan
03 Oct. 2023, 17:38 // Life //  Stela Trifan

În această toamnă, Castel Mimi a lansat o amplă campanie prin care îndeamnă moldovenii de acasă, dar şi pe cei din diaspora, să-şi susţină ţara şi să aleagă vinurile din soiurile noastre autohtone – Feteasca Albă, Feteasca Neagră, Feteasca Regală şi Rara Neagră. Astfel, ne dorim ca despre Moldova, strugurii şi vinurile noastre, să afle cât mai multă lume din afară. Suntem convinşi că soiurile noastre  locale pot concura uşor cu cele de pe plantaţiile din Spania, Franţa sau Italia.

Am creat monosoiuri tradiționale, dar am produs şi cupaje,  pentru ca aceste combinaţii să le trezească iubitorilor de vin din întreaga lume plăcere gustativă şi dorinţă de a ne cunoaşte şi mai bine ţara în care cresc plantaţii scăldate de soarele darnic al Moldovei. Avem cinci vinuri cu care ne mândrim şi despre care vrem să ştie o lume întreagă.

Vinurile noastre sunt promovate la nivel local şi mondial fiind însoţite de etichete tematice, pe care am inclus simbouri tradiţionale. Fiecare din cele cinci vinuri are istoria şi simbolul său, care se pliază cel mai bine cu tradiţia locului.

Spre exemplu spirala reprezentată pe sticla de vin alb „Sânzienele” nu e nimic altceva decât hora dansată în noaptea de Sânziene, sărbătoare religioasă care descrie mişcarea soarelui şi trecerea timpului. Acest vin cupajat din soiurile Feteasca Albă, Feteasca Regală şi Viorica, emană arome florale şi deschide paleta de caise verzui, pomelo şi agriş.

Pe când pieptenele imprimat pe sticla de „Rose Rară Neagră” semnifică gândurile rele ale unei femei, care sunt date uitării prin pieptănatul părului. Este un rose deosebit şi senzual, care emană feminitate, creat din strugurii atent selecţionaţi care deschid paleta de zmeură şi grapefruit.

„Rara Neagră” pe sticla Castel Mimi merge în tandem cu simbolul „mâini în şold”, întâlnit pe iile tradiţionale din spaţiul românesc, care semnifică autoritatea, puterea maternă şi feminină. Asocierea cu „Rara Neagră” vine de la denumirea populară a soiului, căruia i se mai spune „Băbeasca”. Este un vin creat cu atenţie din strugurii crescuţi pe podgoriile din Speia.

 „Soarele” îl întâlniţi pe cupajul din trei soiuri reunite sub numele de „Fetească Neagră”. Simbolul se regăseşte frecvent pe cămăşile şi covoarele tradiţionale şi reprezintă puterea, bogăţia şi viaţa. Această Fetească Neagră o numim un adevărat dar al soarelui, care a copt cu căldura şi lumina sa strugurii de soi care s-au transformat într-un vin roşu sec, cu gust de mure, afine şi vişină.

Feteasca Neagră şi Rara Neagră s-au întâlnit într-un cupaj care părea imposibil de creat, din acest motiv, simbolul care însoţeşte acest vin roşu este „Sfăditele”. Spiralele întoarse care nu pot exista una fără alta reprezintă vecinele mereu certate, dar care altfel nu-şi imaginează existenţa. Aşa e şi vinul nostru, imposibil de astâmpărat decât în sticla de la Castel Mimi.

Acestea sunt cele cinci vinuri ale noastre din soiuri autohtone, iar pe viitor, atunci când sunteţi indecişi şi nu ştiţi ce vin să alegeţi, optaţi pentru cele create şi crescute pe podgoriile Moldovei. Alegeţi vinurile cu istorie, alegeţi vinuri care promovează tradiţiile, simbolurile şi cultura ţării în care v-aţi născut, astfel, sunteţi părtaşi la promovarea acestor lucruri sfinte pentru fiecare popor.

#Alegeţi vinuri din soiuri autohtone! Deveniţi ambasadori ai Moldovei în lumea mare!

 
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală