Scandalul legat de plățile de la MoldATSA nu este doar despre o funcție, un salariu sau o instituție de stat. El ridică o întrebare mai importantă: ce rol are comunicarea publică într-un stat care vreasă fie modern, transparent și apropiat de cetățeni?

Faptul că inclusiv Președinta a spus că a aflat despre această situație din presă este un detaliu esențial, consideră expertul în comunicare strategică, Alexandru Bejenari.. Arată cât de târziu se activează uneori mecanismele de alertă în interiorul statului. Problema nu ține doarde comunicarea cu publicul, ci și de felul în care sistemul își vede propriile riscuri.

Cine observă la timp o decizie vulnerabilă? Cine o transmite mai departe? Cine are autoritatea să spună căo decizie, chiar dacă poate fi justificată formal, va fi greu de acceptat public?

Aici începe problema reală.

Comunicarea este adesea chemată prea târziu. Decizia a fost luată, percepția publică s-a format, încrederea a fost afectată. În acel moment, nici cel mai bun mesaj nu mai poate repara ceea ce oameniipercep ca lipsă de transparență, privilegiu sau distanță față de societate.

Aceasta nu este o problemă de imagine. Este o problemă de guvernare.

În mediul de afaceri, rolul comunicării s-a schimbat vizibil în ultimii ani. În tot mai multe companiioccidentale, directorul de comunicare nu mai este persoana care „ambalează” deciziile deja luate. El face parte din echipa care ajută conducerea să înțeleagă din timp cum pot fi percepute deciziile importante.

Un bun comunicator nu este un decorator de mesaje. Este un senzor intern de risc. Poate spune înainte de criză: această decizie va fi percepută prost, chiar dacă formal poate fi apărată.

În stat, această funcție rămâne adesea redusă la comunicate, reacții și explicații post-factum. Comunicareaapare după decizie, nu înaintea ei. Iar atunci când lucrurile merg prost, de la comunicatori se așteaptăimposibilul: să explice ceva ce trebuia verificat mai devreme din perspectiva încrederii publice.

Un stat modern nu are nevoie doar de purtători de cuvânt buni. Are nevoie de decizii luate cu simțulimpactului public.

În instituțiile publice și în întreprinderile de stat, salariile, numirile, contractele și sporurile nu sunt simple chestiuni administrative. Ele sunt semnale. Arată cum înțelege sistemul echitatea, responsabilitatea șilimita acceptabilului.

Dacă oamenii văd privilegiu, explicația juridică nu mai este suficientă. Dacă văd o decizie luată într-un cerc închis, comunicatul de presă vine prea târziu. Iar dacă au impresia că află adevărul doar dupăinvestigații jurnalistice, instituția pornește deja de pe un teren pierdut.

Aici suferă și profesia de comunicator.

Societatea întreabă de ce statul plătește oameni pentru comunicare, dacă mesajele publice nu explică ceeace contează cu adevărat. Mulți profesioniști ajung, la rândul lor, să gestioneze consecințele unor decizii la care nu au avut acces atunci când criza încă putea fi prevenită.

Aceasta este vulnerabilitatea sistemului.

Comunicarea publică trebuie să fie parte a procesului de guvernare, nu doar reacție la criză. Nu pentru ca specialiștii în comunicare să ia decizii în locul managerilor sau al instituțiilor, ci pentru ca în sistem săexiste, înainte de scandal, o întrebare simplă: cum va fi văzută această decizie de oameni?

Nu doar prin prisma documentelor și procedurilor. Ci prin prisma unei societăți care are deja un nivelscăzut de încredere în instituții.

Pentru Republica Moldova, acest lucru este esențial. Țara trece prin reforme, modernizare instituțională șiapropiere de Uniunea Europeană. Dar un parcurs european nu se construiește doar prin legi, strategii șirapoarte. Se construiește și prin felul în care instituțiile iau decizii, le explică și protejează încredereapublică.

Comunicarea nu poate înlocui transparența, corectitudinea și responsabilitatea. Dar poate avertiza la timpcă o decizie legală poate fi percepută ca nedreaptă.

Iar într-un stat cu încredere fragilă, această percepție contează enorm.

Problema nu este dacă statul are nevoie de comunicatori bine plătiți. Problema este dacă statul știe săfolosească această competență înainte ca deciziile să devină crize.

Dacă vocea comunicării este ascultată doar după scandal, ea devine o încercare de a explica încredereapierdută.

Dacă este ascultată înainte, poate deveni parte a bunei guvernări.

Articolul Comunicarea publică nu poate repara decizii luate fără încredere apare prima dată în Realitatea.md.

Parcursul european al Republicii Moldova devine mai solid atunci când statul reușește să explice riscurile fără să adâncească temerile oamenilor.

Subiectul securității a revenit în prim-plan după discuțiile privind dezvoltarea capacităților de producere a dronelor și a sistemelor antidronă în Republica Moldova.

Pentru instituții, explicația este relativ clară: războiul este aproape, incidentele cu drone nu mai sunt o realitate îndepărtată, spațiul aerian trebuie protejat, iar infrastructura critică nu poate depinde doar de speranța că riscurile vor ocoli țara.

În spațiul public, însă, același mesaj ajunge repede într-o altă zonă de percepție. „Moldova se militarizează?”, „Suntem atrași într-un război?”, „Ce se întâmplă cu neutralitatea?” – sunt întrebări care apar aproape automat atunci când securitatea este asociată cu drone, apărare sau noi capacități militare.

Pentru publicul proeuropean, aceste reacții pot părea previzibile. Uneori chiar sunt alimentate politic sau propagandistic. Dar nu toate pot fi tratate ca manipulare. În spatele lor există și o oboseală reală: oboseala unei societăți care trăiește de ani buni lângă război, într-un flux continuu de alerte, declarații dure și vești neliniștitoare.

Aici se vede una dintre vulnerabilitățile comunicării publice din Moldova.

Autoritățile vorbesc despre protecție. Oponenții traduc mesajul prin „atragere în război”. Iar o parte din oameni nu mai aud nici explicația tehnică, nici disputa politică, ci doar încă un motiv de teamă.

În asemenea condiții, securitatea nu poate fi comunicată doar prin limbajul amenințărilor. Nu este suficient să spui că există un pericol. Trebuie explicat ce anume este protejat, de ce este necesară o soluție, unde sunt limitele ei, cine o controlează și cum se leagă toate acestea de viața de zi cu zi.

Pentru că oamenii nu trăiesc în strategii de securitate. Ei trăiesc în case, sate, orașe, afaceri, familii și planuri pentru ziua de mâine. Dacă statul vorbește despre apărare, mesajul trebuie să fie limpede: nu este vorba despre militarizarea societății, ci despre protejarea spațiului în care viața poate continua normal.

Această diferență este importantă și pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Integrarea europeană nu se construiește doar prin reforme, negocieri, investiții și modernizarea instituțiilor. Ea depinde și de capacitatea statului de a explica schimbarea într-un mod în care mai mulți oameni se pot regăsi. Nu doar cei deja convinși, ci și cei care ezită, se tem sau privesc deciziile publice prin experiențe și spații informaționale diferite.

A recunoaște aceste frici nu slăbește direcția europeană. O face mai rezistentă. Un proiect de țară devine stabil atunci când nu lasă frica să fie confiscată de cei care vor să blocheze orice schimbare.
În domeniul securității, miza este și mai mare. Moldova nu are nevoie de panică, de retorică militară sau de o societate ținută permanent în stare de mobilizare emoțională. Dar nici nu poate deveni mai sigură prin tăcere sau prin evitarea discuțiilor dificile.

Întrebarea nu este doar dacă Republica Moldova are nevoie de drone sau sisteme antidronă. Întrebarea este cum explicăm securitatea astfel încât oamenii să audă protejarea vieții pașnice, nu apropierea războiului.

Dacă securitatea este explicată numai prin pericole, crește frica. Dacă este explicată prin ceea ce apără – case, drumuri, infrastructură, spațiu aerian, predictibilitate, viață normală – poate crește încrederea.

Iar în Republica Moldova de astăzi, încrederea nu este un detaliu de comunicare. Este parte din reziliența țării.

Alexandr Bejenari, expert în comunicare strategică

Articolul Op-Ed de Alexandr Bejenari: Securitatea nu se explică doar prin frică apare prima dată în Realitatea.md.