Specialiștii de la Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI) vor lucra pe 22 și 23 martie. Responsabilii vor fi la datorie, pentru a oferi consultanță în procesul de depunere a declarațiilor de avere și interese personale.

„Pentru a reuși consultarea și ghidarea tuturor subiecților declarării care se confruntă cu neclarități la completarea corectă și completă a declarațiilor de avere și interese personale, a fost desemnat un grup din reprezentanți ANI, care vor asigura consultații telefonice și în zilele de odihnă, în intervalul de timp 08.00-17.00”, transmite Autoritatea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Persoanele care trebuie să depună rapoartele vor apela sâmbătă, 22 martie, la numerele de telefon 022-820-697, 022-820-618, 022-820-611, 022-820-740, 022-820-617, pentru a beneficia de consultație.

Duminică, 23 martie, aceștia pot telefona la numerele 022-820-696, 022-820-695, 022-820-635, 022-820-687, 022-820-603.

Funcționarii publicii, membrii cabinetelor lor, liderii de partid, membrii Consiliului de supraveghere al Teleradio-Moldova, Teleradio-Găgăuzia, membrii consiliilor săteşti, orășenești, raionale și cei ai Adunării Populare din Găgăuzia, dar și alți oficiali din cadrul CSM, CSP, CNPF, Băncii Naționale și altor instituții ale statului sunt obligați să depună declarațiile de avere și interese personale până pe 31 martie.

Articolul Pentru ca toți funcționarii publici să depună la timp declarațiile de avere și interese! ANI lucrează și în weekend apare prima dată în Realitatea.md.

Membrii blocului „Victorie”, format de Ilan Șor la Moscova, au ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Se întâmplă după ce membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au transmis o sesizare privind conflictele de interese.

Reprezentanții CEC au transmis demersul pe 9 august 2024. Într-o reacția transmisă de inspectorii de integritate redacției Realitatea se arată că, președinții și vicepreședinții partidelor politice, membrii organelor executive centrale ale partidelor politice, indiferent de denumirea pe care o au acestea conform statutului partidului, care nu dețin alte funcții vizate de lege, au devenit subiecți ai declarării averii și intereselor personale începând cu 29 martie 2024.

Pe 14 iunie 2024, reprezentanții ANI au transmis formațiunilor politice demersuri și au solicitat informații privind numele, prenumele și numărul de identificare (IDNP) ale președinților, vicepreședinților și membrilor organelor executive centrale ale partidului politic, cu referire la perioada 29.03.2024 – 12.06.2024.

„Succesiv, în adresa Partidelor Politice înregistrate în Republica Moldova, care nu au prezentat informația solicitată la demersul sus menționat, a fost expediat un demers repetat, care până la moment se află în executare. Astfel, după parvenirea informațiilor solicitate și contrapunerii cu datele din SIA „e-Integritate”, Autoritatea v-a întreprinde măsurile ce se impun conform prevederilor legale”, se arată în declarația ANI.

Membrii CEC a refuzat pe 7 august 2024 înregistrarea blocului electoral „Victorie-Pobeda” la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană. Conform reprezentanților autorității, formațiunea ar face transfer de imagine. Totodată, membrii Comisiei punctau că sesizează ANI, cu referire la unii membri ai formațiunii politice, menționând că nu există informații despre finanțarea campaniei electorale și cine este conducător al formațiunii, dacă public s-a anunțat că aceasta a fost creată de Ilan Șor.

Articolul Membrii blocului Victorie, luaţi la ochi de ANI? Măsurile întreprinse de inspectorii de integritate, după sesizarea CEC apare prima dată în Realitatea.md.

Situația de la Aeroportul Internațional Chișinău, apărută în jurul licitațiilor spațiilor comerciale, este rezultatul unei incompetențe și al unor interese financiare. Este declarația președintelui Platformei DA, Dinu Plângău, care susține că în tot acest scandal este vorba, mai degrabă, de o promisiune politică dată investitorilor.

„Situația de la aeroport este o situație care denotă un interes, fie material, fie o promisiune politică dată cuiva. În toate țările se practică promisiuni politice. Dacă vrei să vină să investească un investitor mare în statul tău trebuie să facilitezi anumite procese administrative, să dai unele garanții, inclusiv politice. Doar că atunci când se întâmplă asemenea lucruri ca la aeroport, aici fie este un interes pecuniar, fie o promisiune politică. Ceea ce este mai grav e că nu este vorba de un interes național. Pe lângă asta, situația denotă și incompetență și frica celor care la o anumită etapă s-au gândit că totul va fi bine, a apărut un scandal, s-au speriat, au dat înapoi, după care s-au răzgândit și au spus să meargă mai departe”, a declarat Dinu Plângă în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Amintim, în această săptămână guvernarea a aprobat repetat modificări la Legea care stabilește bunurile care nu sunt pasibile privatizării, în listă fiind și Aeroportul Chișinău, transmite ziua.md. Mai exact, amendamentul se referă la extinderea termenului de dare în chirie a spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău pe un termen mai mare de trei ani, aspect declarat drept unul „rezonabil pentru un parteneriat internațional” în cadrul licitației de la aerogară.

Atât administrația aeroportului, cât și deputatul PAS, Radu Marian, autorul inițiativei, au declarat anterior că modificare acestei legi este necesară pentru reluarea licitației de la Aeroport, suspendată în data de 21 iunie.

Suspendarea a fost anunțată, după ce amendamentul deputatului PAS Radu Marian prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani, a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională. Motivul a fost că modificările majorității parlamentare PAS din luna mai au fost făcute în grabă, cu încălcarea normelor legale și fără a fi supus consultărilor.

Articolul Plîngău: Licitația de la Aeroportul Chișinău nu reprezintă interes național, ci unul financiar, în interesul guvernării apare prima dată în Realitatea.md.

La fel cum interesul SUA în Ucraina se referă mai puțin la Ucraina, ci la limitarea Rusiei, intervenția în Orientul Mijlociu se referă mai puțin la simpla susținere a Israelului, ci la limitarea Iranului, susține analistul George Friedman, scrie disinfo.md.

Statele Unite au adoptat o strategie națională menită să folosească forța fără a risca victime în rândurile armatei sale. Această strategie a fost afișată din plin în Ucraina, unde Washingtonul a jucat un rol semnificativ și poate decisiv nu prin angajarea de trupe, ci prin înarmarea forțelor ucrainene, folosind semnale politice și potențialul unei prezențe militare sporite pentru a încerca să influențeze acțiunile Rusiei, scrie analistul George Friedman care a făcut, pentru Geopolitical Futures, o comparaţie între strategia SUA faţă de Ucraina şi Israel.

Această politică contrastează puternic cu cea adoptată în Vietnam, unde SUA au absorbit pierderi masive și au avut repercusiuni politice grave pe plan intern. Politicile din timpul operațiunilor din Irak și Afganistan au fost variante ale acestei strategii.

„Dacă am crezut că intervenția din Ucraina a fost unică, evenimentele din acest sfârșit de săptămână sugerează probabil contrariul. Temându-se de o intervenție iraniană în războiului său împotriva Hamas, Israelul a lansat la 1 aprilie rachete asupra unui complex diplomatic iranian din Damasc, ucigând doi generali și alți cinci ofițeri superiori ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice. Iranul a răspuns în weekend prin lansarea de rachete și drone asupra unor ținte israeliene. Acestea par să fi provocat foarte puține pagube, deoarece sistemul israelian de apărare antirachetă multistratificat pare să fi interceptat majoritatea proiectilelor. Cu alte cuvinte, Israelul nu a avut neapărat nevoie de ajutor extern în acest episode“, susține Friedman.

Semnal pentru Iran

„Chiar și așa, Statele Unite și Regatul Unit au folosit mijloace navale înarmate cu sisteme antirachetă pentru a intercepta rachete iraniene peste Siria, Irak și Iordania. În acest moment, nu există nicio indicație că Iranul viza bunurile americane sau britanice sau că israelienii aveau nevoie de ajutor. Cea mai probabilă explicație este că a fost un semnal pentru Iran că atacul asupra Israelului ar putea invita la intervenție SUA și Marea Britanie, deși fără trupe la sol. SUA au o istorie lungă și neplăcută cu Iranul și au vrut să reamintească Teheranului că s-ar confrunta cu mai mult de un adversar dacă s-ar confrunta cu Israelul.

Nu este vorba de faptul că SUA se află de partea Israelului, ci de amenințarea Iranului. Proiectul nuclear iranian îngrijorează SUA de ceva timp, la fel ca și încercările Iranului de a remodela regiunea după bunul său plac. Statele Unite consideră că puterea iraniană reprezintă o amenințare la adresa intereselor americane. Israelul poate fi un aliat american, dar apărarea Israelului nu a fost motivația principală a Washingtonului. Motivația sa principală a fost de a descuraja un comportament expansionist din partea Iranului“, susține analistul.

„Prin urmare, acțiunile Washingtonului din weekend sunt în concordanță cu dorința sa de a nu trimite trupe într-un război cu un inamic foarte motivat care luptă pe propriul teritoriu. Atunci când un apărător este atât motivat, cât și rezonabil de bine înarmat – așa cum a fost, să zicem, în Vietnam – SUA nu pot, din motive strategice și politice, să susțină un conflict și pierderi pe termen nelimitat. Cu toate acestea, strategii americani consideră că este esențial să demonstreze că conflictul este important pentru Statele Unite și că sunt pregătite să modeleze luptele în consecință – doar că nu cu trupe pe teren“, subliniază Friedamn.

Detalii, AICI

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul De ce a intervenit America în apărarea Israelului apare prima dată în Realitatea.md.

Instabilitatea politică îşi face din nou simţită prezenţa în Niger, al patrulea producător de uraniu la nivel mondial, ţară al cărui preşedinte, Mohamed Bazoum, a fost înlăturat de la putere de o juntă militară la 26 iulie şi care este reţinut de atunci în Palatul Prezidenţial.

În 1958, Nigerul a devenit republică autonomă în cadrul Comunităţii Franceze şi la 3 august 1960 şi-a obţinut independenţa. Evoluţia politică a ţării a fost însă caracterizată de intervenţii militare continue şi instabilitate politică, într-un context de sărăcie şi conflicte interne.

Al patrulea producător mondial de uraniu

Nigerul este una dintre cele mai sărace ţări din lume, are o economie bazată pe agricultura de subzistenţă, din care trăieşte în jur de 90% din populaţie. Dar are şi depozite importante de uraniu.

Este al patrulea producător mondial de uraniu, conform datelor din 2021 ale Asociaţiei Mondiale Nucleare (WNA), cu 2.248 de tone din acest minereu şi cu o producţie cumulată de aproximativ 150.000 de tone până la sfârşitul anului 2019.

Uraniul a fost descoperit în Niger în 1957, cu trei ani înainte de independenţa ţării africane în 1960, de către Bureau de Recherches Geologiques et Minieres (BRGM) din Franţa, care căuta cupru.

Primul zăcământ a fost găsit în Azelik, iar mai târziu uraniu a mai fost descoperit şi în Abokurum (1959), Madaouela (1963), Arlette, Ariege, Artois şi Tassa/Taza (1965), Imouraren (1966) şi Akouta (1967).

În ultimii ani, cu scopul de a facilita înfiinţarea de companii şi de a atrage investiţii străine, guvernul din Niger a adoptat mai multe reforme fiscale şi a reglementat unele sectoare precum mineritul.

Conform datelor Băncii Mondiale pentru anul 2021, Nigerul avea un PIB de 14,920 miliarde de dolari, creşterea sa economică era de 1,4%, inflaţia se situa la 3,8% şi rata şomajului era de 0,8%.

În 2021, valoarea exporturilor de mărfuri ale Nigerului era de 633 de milioane de dolari (faţă de 1,247 de milioane de dolari în 2020).

Principalii săi parteneri sunt Franţa (23,16%), Mali (21,78%), Burkina Faso (14,44%), Nigeria (10,01%) şi Emiratele Arabe Unite (9,06%).

Şase decenii de instabilitate

Primul preşedinte al ţării, Hamani Diori, venit la putere în 1960, a fost răsturnat în aprilie 1974 în urma unei lovituri de stat militare conduse de generalul Seyni Kuntche, care a dizolvat Adunarea Naţională şi a interzis partidele politice.

De atunci, loviturile de stat sau tentativele de puci s-au tot succedat.

În plus, din februarie 2015, Nigerul se confruntă cu atacuri frecvente din partea grupării teroriste jihadiste Boko Haram.

Între octombrie şi noiembrie 1999 au avut loc alegeri legislative şi prezidenţiale. Scrutinul prezidenţial a fost câştigat de Mamadou Tandja, iar partidul său, Mişcarea Naţională pentru un Parteneriat pentru Dezvoltare-Nassara, a obţinut majoritatea în legislativ.

O moţiune de cenzură prezentată de opoziţie în 2007 a dus la înlăturarea de la putere a guvernului premierului Hama Amadou, care a fost înlocuit de Seyni Oumarou, care a demisionat doi ani mai târziu şi a fost înlocuit de Ali Badjo Gamatie.

O nouă lovitură de stat condusă în 2010 de militari reuniţi în Consiliul Suprem pentru Restaurarea Democraţiei l-a destituit pe preşedintele Tandja, care urmărea să facă o reformă care să-i permită să obţină un nou mandat, deşi se afla la putere de 11 ani.

La alegerile prezidenţiale din 2011, liderul opoziţiei, Mahamadou Issoufou, a obţinut 58% din voturi, restabilind normalitatea democratică. În martie 2016, Issoufou a obţinut un al doilea mandat de cinci ani, după ce a câştigat alegerile prezidenţiale cu 92% din voturi.

Candidatul proguvernamental Mohamed Bazoum, din Partidul Nigerian pentru Democraţie şi Socialism (PNDS), a câştigat alegerile prezidenţiale din februarie 2021, împotriva rivalului său, Mahamane Ousmane, candidat al partidului RDR Tchanji şi al opoziţiei regrupate în Coaliţia pentru Alternanţă Politică (PAC).

Totuşi, opoziţia a denunţat o fraudă, într-un climat de mare tensiune pe fondul unor demonstraţii violente. În aprilie 2021, Bazoum a fost învestit preşedinte şi l-a numit pe Mahamadou Ouhoumoudou prim-ministru.

Bazoum, ultimul preşedinte civil din regiunea Sahel

Mohamed Bazoum este ultimul şef de stat civil rămas în regiunea Sahel din Africa, unde toţi preşedinţii din zonă provin din rândurile armatei, iar trei din cele cinci ţări din regiune sunt conduse acum de o juntă ajunsă la putere în urma unei lovituri de stat.

Juntelor militare din ţările vecine Mali şi Burkina Faso, care au ajuns la putere în 2021 şi respectiv 2022, şi ambele sunt susţinute de Rusia, li se alătură acum junta din Niger.

Celelalte două ţări din Sahel – Mauritania şi Ciad – sunt, de asemenea, guvernate de militari. În cazul Mauritaniei, este vorba despre un preşedinte militar ales democratic, iar în Ciad, guvernează din 2021 generalul Mahamat Idriss Deby Itn, fiul preşedintelui care a condus această ţară cu o mână de fier din 1991.

Căderea lui Bazoum înseamnă pentru Occident pierderea unui aliat apropiat. De când a venit la putere în 2021, Bazoum s-a arătat deschis colaborării cu ţările europene şi mai precis cu Franţa, o fostă putere colonială care trezeşte suspiciuni tot mai mari în rândul ţărilor din Sahel, notează EFE.

Din aprilie 2022, Nigerul a servit drept bază pentru trupele franceze din cadrul misiunii militare antiteroriste Barkhane, care luptă împotriva jihadismului în creştere din regiune, unde îşi desfăşoară activitatea grupări loiale reţelelor teroriste Al Qaeda şi Stat Islamic care câştigă din ce în ce mai mult teren.

Trupele franceze au fost anterior staţionate în Mali, de unde au plecat ca urmare a tensiunilor puternice dintre Bamako şi Paris, din cauza apropierii de Rusia a juntei militare aflate la guvernare în Mali.

Însă decizia de a primi pe teritoriul Nigerului trupe franceze a stârnit controverse semnificative în rândul populaţiei din această ţară, care se opunea deja desfăşurării de militari străini, martoră a faptului că, după un deceniu, jihadismul a continuat să năpădească Mali în ciuda prezenţei misiunii militare antiteroriste Barkhane.

Într-un interviu acordat în mai 2022 ziarului Jeune Afrique, Bazoum recunoştea că regiunea Sahel este „dificilă” şi că ţările din zonă „ar putea fi victimele” loviturilor de stat, unele lovituri de stat care, a spus el, au ca efect „slăbirea armatei”.

Bazoum mărturisea cu acel prilej că influenţa în zona Sahel a grupului Wagner, cu legături cu Kremlinul, şi posibilitatea unei lovituri de stat susţinute de aceştia îl îngrijorau. „Noi îi urmărim” pe „aceşti oameni”, avertiza el anul trecut.

Bazoum – care de altfel a mai fost ţinta unei tentative de lovitură de stat cu două zile înainte de învestirea sa în 2021, provine din rândul sindicaliştilor, are idei socialiste şi este absolvent de filosofie politică şi morală la universitatea din Dakar – s-a născut în 1960 în regiunea de sud-est a Diffa, în cadrul unui trib nomad de limbă arabă cu ramificaţii în Libia şi Ciad, ceea ce a stârnit critici cu privire la originea sa.

Franţa, o prezenţă militară puternică în Niger şi interese uriaşe în domeniul extracţiei de uraniu

Franţa, fostă putere colonială în Niger, menţine o prezenţă militară puternică în această ţară, dar are şi interese economice importante în mineritul de uraniu.

Franţa menţine 2.500 de soldaţi dislocaţi în regiune, împărţiţi între Ciad şi Niger, a căror bază se află în Niamey, oficial în sprijinul Forţelor Armate din Niger (FAN) în lupta împotriva grupărilor armate teroriste din Sahel, în special în „zona celor trei frontiere”, cu Mali şi Burkina Faso.

Tocmai în această zonă, şi mai precis în regiunea nigeriană Liptako, s-a desfăşurat între 10 şi 31 martie o operaţiune comună între trupele franceze ale Grupului Tactic Interarme (GTA) şi FAN pentru a identifica axele de-a lungul cărora se deplasează grupările teroriste. În prezent, în Niger, dar şi în restul Sahelului, cuvântul de ordine este ca trupele franceze să rămână în linia a doua şi să lase armatelor locale rolul principal în acţiune, după plecarea forţată din Mali a militarilor francezi care s-a încheiat în vara lui 2022.

Franţa s-a văzut nevoită să-şi abandoneze bazele din Mali după mai bine de nouă ani de prezenţă militară acolo, care a început în 2013 pentru a combate ameninţarea jihadistă, din cauza conflictului cu actuala junta militară, care a apelat la protecţia mercenarilor ruşi din grupul Wagner.

De atunci, Nigerul şi Ciadul sunt principalele baze de repliere pentru întregul Sahel. Ministerul Apărării francez insistă că dispozitivul său de acolo este conceput în colaborare „cu parteneri regionali şi se adaptează permanent nevoilor şi dorinţelor acestora”.

În ceea ce priveşte interesele economice franceze în Niger, cele mai importante au de-a face cu extracţia de uraniu – combustibil folosit pentru centralele nucleare -, care este realizată de compania de stat franceză Orano (fostă Areva).

Nigerul este unul dintre principalii furnizori de uraniu ai Franţei, cu aproximativ o treime din total într-o ţară în care 70% din electricitate este generată în reactoare atomice. Alţi exportatori importanţi sunt Kazahstanul, Uzbekistanul, Australia şi Canada. Orano exploatează zăcăminte din nord-vestul Nigerului, în regiunea Arlit, din 1971. Între 1978 şi 2021,

Orano a extras 75.000 de tone din acest minereu din Cominak, o mină subterană în care a desfăşurat operaţiuni cu o participaţie de 59%, în asociere cu compania statală din Niger, Sopamin (31%), şi cu compania spaniolă Enusa (10%).

Grupul public francez continuă exploatarea de la Somair, care este o mină în aer liber în care controlează 63,4% din participaţie, iar restul este în mâinile Sopamin (36,66%). Capacitatea de extracţie în acest complex, în care are 740 de angajaţi şi personal subcontractant care se ridică la 1.000 de persoane, este de 2.000 de tone pe an.

În fine, există şi proiectul din Imouraren, la 80 de kilometri de Arlit, unde a fost descoperit uraniu în 1966 şi unde se află una dintre cele mai mari rezerve din lume.

Orano, care a obţinut autorizaţie de exploatare la începutul anului 2009 (deţine 63,52%, iar restul de 33,35% aparţine Sopamin), experimentează în prezent noi metode de extracţie pentru reducerea costurilor şi desfăşoară campanii de foraj pentru a evalua modul în care ar urma să-şi desfăşoare operaţiunile.

Articolul Cum afectează lovitura de stat din Niger interesele Franței și care e miza Rusiei? apare prima dată în Realitatea.md.

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a convocat un reprezentant al ambasadei Rusiei la Chișinău după ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a vorbit despre opresiunea vorbitorilor de limbă rusă din țară. Despre acest lucru afirmă pe Twitter Daniel Vodă.

„Ca întotdeauna, Chișinăul rămâne pe deplin angajat în dialogul pașnic în reglementarea transnistreană și solicită Rusiei să retragă trupele dislocate ilegal pe teritoriul. Orice propunere de altă abordare este nefondată”, a spus Vodă.

El a subliniat că Moldova este o țară democratică, iar drepturile și libertățile tuturor, inclusiv celor care vorbesc rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară și alte limbi minoritare sunt garantate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anterior, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Uniunea Europeană că a perturbat „rezolvarea conflictului” din Moldova în 2003. El nu consideră Transnistria o „enclavă rusă”. Lavrov a acuzat în același timp actualul guvern al țării de „jocuri” cu Statele Unite.

„Vom face totul pentru ca interesele populației de limbă rusă să nu aibă de suferit”, a spus ministrul rus, precizând că și Găgăuzia revendică un „statut special”.

Articolul Chișinăul a chemat „la covor” un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse. Care este motivul? apare prima dată în Realitatea.md.

Accesul lobbyștilor ruși în Parlamentul European a fost interzis, a spus joi președintele parlamentului Roberta Metsola, adăugând că Europa a fost nevoită să se protejeze de influența Kremlinului și de propaganda despre războiul din Ucraina, informează Reuters.

Rusia a invadat Ucraina acum mai bine de trei luni, a atacat orașe și infrastructura civilă și a atras asupra sa mai multe valuri de sancțiuni impuse de UE.

„Începând de azi, reprezentanții companiilor rusești nu mai au voie să intre”, a scris președintele Parlamentului European pe Twitter. „Nu le putem permite niciun spațiu pentru a-și răspândi propaganda și poveștile false și toxice despre invazia Ucrainei”.

Grupul liberal al parlamentului Renew a apreciat măsura ca fiind „o lovitură pentru mașina de propagandă a statului rus” care va „reduce capacitatea lobbyștilor pro-război ai Rusiei de a influența politicienii și politicile UE.”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parlamentul European a interzis grupurile de lobby rusești apare prima dată în Realitatea.md.