Astfel, potrivit Parkinson’s Foundation, peste 10 milioane de persoane din întreaga lume trăiesc cu Parkinson – o afecţiune în care celulele nervoase din creier se pierd în timp, cauzând, printre alte efecte, probleme de mişcare, echilibru şi memorie. Deşi sunt disponibile tratamente pentru a ajuta la gestionarea simptomelor, nu există un leac.

Cu toate acestea, în ultimii ani, agoniştii receptorilor de peptide asemănătoare cu glucagonul 1 (sau agoniştii GLP-1R) au stârnit interes, unul dintre aceste medicamente, unul pentru diabet de tip 2 numit exenatidă, s-a dovedit a ajuta la încetinirea progresiei simptomelor motorii la un grup mic de persoane cu Parkinson.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acum, cercetătorii spun că un alt medicament de acest tip, unul pentru diabet de tip 2 numit lixisenatidă, pare să facă acelaşi lucru, susţinând teoria conform căreia boala Parkinson ar putea fi asociată cu rezistenţa la insulină în creier, scrie The Guardian.

Profesorul Wassilios Meissner, de la spitalul universitar din Bordeaux, cercetător principal al studiului, a declarat că rezultatele sunt interesante.

„Trebuie să rămânem prudenţi cu privire la toate interpretările şi la aplicabilitate în stadiul actual, dar este într-adevăr un semnal foarte, foarte clar şi puternic pe care nu l-am văzut niciodată, cu excepţia studiului cu exenatidă”, a spus el.

Agoniştii GLP-1R au devenit faimoşi pentru utilizarea lor în gestionarea diabetului de tip 2 şi pentru a ajuta la pierderea în greutate, semaglutida şi liraglutida fiind printre cele mai cunoscute medicamente.

Cu toate acestea, spre deosebire de exenatidă şi lixisenatidă, acestea nu trec cu uşurinţă în creier, ceea ce le face mai puţin susceptibile de a fi utilizate în tratarea bolii Parkinson.

Scriind în New England Journal of Medicine, cercetătorii francezi relatează cum au împărţit la întâmplare 156 de persoane care au fost diagnosticate recent cu Parkinson în două grupuri de dimensiuni egale.

În timp ce ambele grupuri au luat medicamentele obişnuite pentru Parkinson, unui grup i s-a administrat o injecţie zilnică suplimentară de lixisenatidă, în timp ce celuilalt grup i s-a administrat un placebo.

Înainte, în timpul şi după studiu, participanţii au fost supuşi unei examinări a simptomelor lor motorii şi au primit un scor pe o scară de gravitate a bolii.

Rezultatele arată că, după 12 luni, cei cărora li s-a administrat lixisenatidă nu au prezentat practic nicio progresie a problemelor motorii, în timp ce cei cărora li s-a administrat placebo au prezentat o înrăutăţire a simptomelor, scăzând cu aproximativ trei puncte pe scala de evaluare de 132 de puncte – o diferenţă modestă, dar considerată semnificativă din punct de vedere clinic.

Diferenţa s-a menţinut la două luni după ce studiul s-a oprit şi alte medicamente pentru Parkinson nu au mai fost administrate peste noapte.

Acest lucru, spun cercetătorii, sugerează că lixisenatida nu reduce doar simptomele, ci protejează creierul împotriva pierderii de neuroni.

Cu toate acestea, a existat un dezavantaj, aproximativ jumătate dintre participanţii care au primit lixisenatidă au raportat greaţă şi 13% au raportat vărsături.

Cercetătorii adaugă că acum sunt necesare lucrări suplimentare pentru a afla dacă lixisenatida încetineşte într-adevăr progresia bolii, dacă beneficiile persistă în timp sau chiar cresc dacă medicamentele sunt administrate mai mult timp, care este cea mai bună doză şi dacă medicamentul ar putea oferi beneficii persoanelor aflate în alte stadii ale bolii Parkinson.