Ceasul de pe Arcul de Triumf, care se află în gestiunea Întreprinderii Municipale Regia „Autosalubritate”, va anunța din nou prin sunet fiecare sfert de oră, precum și ora exactă, după ce va fi supus reparației.

În acest sens, Regia „Autosalubritate” este în căutarea piesei necesare, pentru a da din nou „voce” mecanismului de pe monumentul de arhitectură de însemnătate națională.

Potrivit directorul interimar al Î.M. Regia „Autosalubritate”, Igor Gîrlea, care a inspectat Arcul de Triumf, este vorba despre o defecțiune tehnică, care urmează a fi înlăturată.

„Ceasul funcționează, el arată ora exactă, însă ar trebui și să sune așa cum a fost anterior. Piesa responsabilă de sunet s-a uzat, pentru că mecanismul este destul de vechi, având deja 185 de ani. Cel mai probabil va trebui să găsim un meșter iscusit să confecționeze manual și la comandă piesa dată”, a spus Gîrlea.

Cel mai important ceas al țării, precum și simbol al Chișinăului, care este luminat pe timpul nopții, este unul mecanic care este repornit o dată la fiecare 25 de ore. Ceasornicarul care zilnic, urcă cel puțin 40 de trepte ca să ajungă în turn, învârte un scripete, care ridică niște greutăți ce mențin ritmul mecanismului. Detaliu care face ca orologiul din centrul Capitalei să fie unicat, este mecanismul care unește ceasul de cele două clopote instalate pe Arcul de Triumf.

Ceasul din inima capitalei, de altfel ca și Arcul de Triumf pe care este instalat nu ar fi existat, dacă în 1836, inginerii, care au proiectat Catedrala și Clopotnița nu ar fi comis o eroare. Aceștia ar fi comandat câteva clopote pentru Catedrală, iar unul din ele, turnat la Ismail din tunurile turcești, capturate în timpul războiului, fiind prea mare, nu putea fi adăpostit de Clopotniţă. Atunci a apărut ideea de a construi un Arc de Triumf după modelul celui de la Roma, doar că mai mic.

Astfel, monumentul a fost realizat de arhitectul, Luca Zauchevici în 1840.  La nivelul superior, în centrul construcției a fost montat clopotul sus-menționat, cu greutatea de 6.4 tone. În atic a fost montat orologiul, un cadou de la ceasornicarul orașului Ziberman, cumpărat din Odesa.

Timp de 12 ani ceasul de pe Arcul de Triumf, a funcționat, însă în toamna anului 1852, vântul puternic a smuls cadranul ceasului, iar în 1880 mecanismul s-a defectat. La scurt timp, a apărut un alt ceas procurat din Viena, care îl putem admira până în prezent. Ceasul a lucrat fără reparații până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când a fost lovit de bombardamentele din anul 1941.

Arcul de Triumf este introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău, parte a Ansamblului Catedralei Nașterii Domnului, care a fost construit în anii 1840 –1841, pentru a comemora victoria armatei ruse în războiul ruso-turc din 1828–1829.

Articolul Ceasul de pe Arcul de Triumf „va cânta” din nou, după ce „a fost mut” mai bine de 140 de ani apare prima dată în Realitatea.md.

Șefa Centrului pentru tratarea sunetelor în urechi și sensibilității auditive, Marsha Johnson, încă acum câțiva ani, a început să facă publice date despre o boală pe care ar avea-o unii oamenii și pe care cei mai mulți medici nu o iau în serios. Este vorba despre misofonia.

Prin 1997, la clinica sa pe care a deschis-o pentru a ajuta pacienții care se luptă cu sunetele din urechi, a venit o adolescentă cu tatăl său. Din depărtare.

M-am mirat că au ieșit dintr-o mașină decapotabilă, deși afară era iarna. Am examinat fetița. Avea un auz ideal. L-am întrebat pe tatăl ei: „În ce constă problema?”. El mi-a răspuns că: „Uitați-vă” și și-a dus mâna la gură fiind pe punctul de a-și roade unghiile. Atunci, fata a zbunghit-o afară.

Fizic, ea nu putea să suporte când lumea de alături mestecă.

Inițial, m-am gândit că este vorba despre un caz straniu, însă m-ai târziu s-au mai adresat încă trei pacienți. În mai bine de 15 ani, am avut zeci de pacienți care îmi cereau ajutor, pentru că avea o „ură” față de sunete, cam așa și se traduce „misofonia”.

Cele mai deranjante sunete pentru acești oameni sunt cele scoase din gură, cum ar fi mestecare, smiorcăiala, sforăitul, sorbire.

Uneori, se adaugă și imagini vizuale iritante, cum ar fi respirația străină, mirosirea, bătăi cu degetele pe masă, fredonarea vreunui cântec, zgomotul scos la tipărirea pe tastatură, zgomotul scos de apă curgătoare, chiar și lătratul vreunui câine.

„Am avut o pacientă care nu putea suporta zgomotul frigiderului. Așa că l-a scos tocmai în garaj. Mai târziu și pe soțul ei l-a rugat să-și amenajeze un loc acolo, pentru că el prea zgomotos respira. Soțul său a decis într-un final să divorțeze”, povestește Masha Johnson.

Potrivit acesteia, tratament propriu-zis pentru misofonie nu există. Centrul pe care-l conduce propune însă terapii. Pacienții primesc un aparat pe care-l pun în urechi. Acesta produce un zgomot de fondal.

„Fetița despre care am povestit la început nu putea să suporte sunetele liniștite. Spre exemplu, anume cu tatăl ei mestecă sau își roade unghiile. Dar putea să stea cuminte într-o cantină zgomotoasă de la școală”.

Mai există o presupunere că fiecare om are misofonie, doar că de diferite niveluri. Iată un model prin care poate fi diagnosticată.

1. Misofonicul a identificat sunetul iritant, dar nu simte un disconfort.
2. Pacientul este conștient că există o persoană care îl enervează lângă el, dar are o anxietate minimă sau nu o experimentează deloc.
3. Sunetul iritant identificat de misofonic provoacă disconfort fizic minim, anxietate și iritare. Fără simptome de panică, fără răspuns de luptă sau fugă (adică nu există dorință a corpului pentru a elimina amenințarea).
4. Pacientul simte un nivel crescut de disconfort fizic, dar nu demonstrează un răspuns fizic. Poate fi, de asemenea, hipersensibil la stimuli audiovizuali.
5. Misofonicul demonstrează răspunsuri minime – încearcă să facă față situației folosind metode neconflictuale: îi cere persoanei stimulatoare să nu mai producă sunetul, acoperă discret o ureche cu mâna, se îndepărtează calm de sursa sunetului. Fără simptome de panică, fără răspuns de luptă sau fugă.
6. Pacientul recurge la modalități mai conflictuale de a rezolva situația: își închide deschis urechile, imită persoana iritantă, arată clar că-i iritat.
7. Misofonicul se confruntă cu disconfort fizic sever. Primele simptome sunt de panică și reacții de luptă sau fugă.
8. Pacientul se confruntă cu un disconfort fizic sever. Are tendința să recurgă la metode conflictuale de rezolvare a situației. Aici, la unii poate fi observată excitarea sexuală necontrolată. Revine constant în imaginația sa la sunetele iritante, uneori săptămâni, luni sau chiar ani.
9. Pacientul se confruntă cu un disconfort fizic sever. Apar idei despre violență.
10. Misofonicul este pe deplin panicat/furios. Doar datorită voinței și efortului intelectual, se abține să nu folosească violența împotriva persoanei care-l irită.
11. Manifestă violența fizică împotriva unei persoane sau a unui animal. Poate fi îndreptată și asupra sa (auto-vătămare).

Sursa: Esquire

Articolul Misofonia: boala oamenilor care își ies din minți din cauza sunetelor. Tu o ai? apare prima dată în Realitatea.md.