O femeie de 68 de ani a ajuns la spital, iar alta de 42 de ani s-a ales cu răni, după ce au fost lovite de un microbuz pe o trecere de pietoni slab iluminată, transmite Nordnews.md. Totul s-a întâmplat în seara zilei de joi, 28 noiembrie, în orașul Cupcini din raionul Edineț.
Potrivit sursei citate, la volanul autovehicului se afla un bărbat de 45 de ani, locuitor al municipiului Chișinău. Pietonii traversau strada regulamentar.
La fața locului au intervenit oamenii legii, după care au supus conducătorul auto testării alcoolscopice cu aparatul Drager, rezultatul fiind negativ. Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului și analizează dacă șoferul a respectat regulile de circulație și limita de viteză în zona respectivă.