Este oficial! Partidul „ȘOR” a fost declarat neconstituțional. Decizia a fost pronunțată de judecătorii Curții Constituționale (CC) astăzi, 19 iunie, după ce au fost sesizați de Guvernul Republicii Moldova pentru a verifica constituționalitatea formațiunii. Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când un partid politic este scos în afara legii.
„Se declară neconstituțional Partidul Politic Șor, înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice cu numărul 21.. De la data pronunțării prezentei hotărâri, Partidul Politic Șor se consideră dizolvat. Nici un act al organelor acestui partid, adoptat după pronunțarea prezentei hotărâri, nu are valoare juridică”, a declarat președintele CC, Nicolae Roșca.
Nicolae Roșca, președintele CC, a declarat că judecătorii Înaltei Curți, Vladimir Țurcan a avut o opinie separată la acest subiect, iar judecătorul Serghei Țurcan a avut o opinie desidentă.
Potrivit Constituției și legislației din Republica Moldova, un partid politic poate fi scos în afara legii dacă pledează împotriva pluralismului politic și dacă desfășoară activități care subminează suveranitatea și independența Republicii Moldova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, declara în toamna anului 2022, că sancțiunile SUA, dar și materialele ajunse în spațiul public, demonstrează că Partidul Șor promovează interesele unui stat străin, adică acționează împotriva suveranității și independenței Republicii Moldova.
În replică, liderul formațiunii, Ilan Șor a spus că „PAS urmărește să ia mandatele Partidului Șor, ca să obțină majoritate constituțională în Parlament”.