Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

A căzut de la fereastră. Moarte suspectă a fostului director al editurii „Pravda” la Moscova

06 Oct. 2025, 15:09
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Oct. 2025, 15:09 // Actualitate //  Realitatea.md

Viaceslav Leontiev, fostul director al influentei edituri „Pravda”, asociată ziarului oficial al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a murit pe 5 octombrie, la vârsta de 87 de ani, după ce a căzut de la fereastra apartamentului său din Moscova. Autoritățile tratează decesul drept unul suspect și au deschis o anchetă, scrie adevarul.ro.

Potrivit agenției TASS, corpul neînsuflețit al lui Leontiev a fost găsit în fața blocului de pe strada Molodogvardeiskaya, unde acesta locuia. Se presupune că a căzut de la etajul 14, de la o înălțime de aproximativ 21 de metri.

Ancheta deschisă de poliția din Moscova urmează să stabilească dacă este vorba despre sinucidere, accident sau implicarea unor terțe părți. Surse apropiate serviciilor operative susțin că decesul ar fi avut loc pe fondul unui episod depresiv sever, dar informația nu a fost confirmată oficial.

Viaceslav Leontiev a condus editura „Pravda” atât în perioada sovietică, cât și după prăbușirea URSS, gestionând una dintre cele mai influente instituții media ale Partidului Comunist. Într-o reacție publicată pe rețele sociale, scriitorul rus aflat în exil Andrei Malghin a afirmat că Leontiev „știa multe despre banii Partidului” și l-a descris drept „un milionar discret”, sugerând că moartea sa ar putea avea legătură cu informații sensibile.

Ziarul „Pravda” (tradus „Adevărul”) a fost, timp de decenii, organul oficial de presă al Partidului Comunist Sovietic și un instrument central al propagandei. Deși regimul comunist s-a prăbușit în 1991, editura a continuat să funcționeze, păstrând o parte din infrastructura media sovietică.

Moartea lui Leontiev se înscrie într-o serie de decese suspecte ale unor figuri influente din Rusia. Recent, Andrei Badalov, vicepreședinte al companiei de conducte petroliere Transneft, a fost găsit mort în circumstanțe similare, sub ferestrele unei vile de pe autostrada Rubliovo-Uspenskoe.

Deocamdată, autoritățile ruse nu au oferit informații oficiale privind cauzele decesului lui Viaceslav Leontiev.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!