Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Cărți de identitate și permise de conducere false, emise ilegal în Moldova și România: Rețea infracțională anihilată

04 Mai 2026, 11:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
04 Mai 2026, 11:24 // Actualitate //  Cătălina Boico

O grupare criminală specializată în confecționarea și comercializarea documentelor oficiale false, inclusiv cărților de identitate și permiselor de conducere emise de autoritățile din Republica Moldova și România, a fost destructurată de oamenii legii. În cadrul investigațiilor, au fost identificate și documentate mai multe persoane din nordul și centrul țării, suspectate de implicare activă în schema infracțională.

Activitatea ilegală era bine organizată, membrii grupării acționând coordonat atât în Moldova, cât și peste hotare, fiecare având roluri clar stabilite în producerea și distribuirea actelor falsificate. Totodată, în vederea acumulării probelor, autoritățile au desfășurat mai multe acțiuni de urmărire penală, inclusiv percheziții la domiciliile persoanelor vizate și în unitățile de transport utilizate de acestea.

În urma acțiunilor, au fost ridicate probe relevante, printre care telefoane mobile, documente cu semne evidente de falsificare, precum și sume de bani provenite din activitatea ilegală. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!