Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Consiliul de Administrație al Moldelectrica angajează noi membri. Care sunt cerințele?

21 Mart. 2025, 10:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
21 Mart. 2025, 10:57 // Actualitate //  Vlada Ciorici

A fost relansat concursul de selectare a membrilor Consiliului de Administrație al întreprinderii de stat „Moldelectrica”, din afara administrației publice și a întreprinderii. Aceasta după ce la concursul precedent nu au fost depuse suficiente dosare pentru selectarea celor patru membri, transmite IPN.

„Concursul a fost relansat pentru a asigura un proces corect și participativ, iar candidații deja înscriși în concursul lansat vor trebui doar să-și reconfirme intenția de participare, fără a fi nevoie să se participe din nou la concurs”, precizează Ministerul Energiei.

Selectarea candidaților pentru funcția de membru al Consiliului de Administrație al ÎS „Moldelectrica” din afara administrației publice și a întreprinderii de stat va avea loc prin evaluarea aplicanților de către comisia de concurs, în baza criteriilor de evaluare. Este vorba despre competențe, reputație, comportament financiar și eligibilitate.

Candidații trebuie să cunoască la nivel avansat limbile română și engleză, cel puțin nivelul B2. De asemenea, trebuie să aibă studii superioare în domeniul economic, financiar, energetic, tehnic sau juridic. O altă condiție este depunerea declarației pe propria răspundere privind îndeplinirea cerințelor pentru funcția de membru al consiliului.

Dosarele de participare la concurs pot fi depuse până pe 10 aprilie, ora 17:00, la sediul Ministerului Energiei, sau la adresa nicolae.negru@energie.gov.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!