Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Donald Trump anunță o nouă discuție cu Vladimir Putin. Kremlinul confirmă

05 Sept. 2025, 13:52
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Sept. 2025, 13:52 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele american Donald Trump a declarat că va discuta în curând cu liderul rus Vladimir Putin, după convorbirile avute cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu mai mulți lideri europeni.

„Da, voi discuta cu el”, a răspuns Trump unei jurnaliste care l-a întrebat dacă va avea curând un nou dialog cu liderul de la Kremlin.

„Da, intenţionez. Avem un dialog foarte bun”, a adăugat președintele american în timpul unui dineu exclusivist cu liderii celor mai mari companii tehnologice din lume, organizat joi la Casa Albă.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat vineri că această discuție ar putea avea loc în viitorul apropiat.

„Poate fi organizată rapid, dacă este necesar”, a declarat oficialul rus, citat de agenţia RIA Novosti, relatează TF1info, potrivit news.ro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit luna trecută în Alaska, în Statele Unite, în cadrul unui summit care a pus capăt izolării liderului rus după invadarea Ucrainei, dar care nu a dus la un armistițiu.

Miercuri, președintele american s-a declarat „foarte dezamăgit” de omologul său rus. Liderul de la Casa Albă a precizat, fără a oferi detalii suplimentare, că administrația americană intenționează să ia măsuri pentru a reduce numărul victimelor din războiul din Ucraina.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 08:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
03 Nov. 2026, 08:06 // Slider //  Ursu Ana

Autoritățile olandeze au majorat de zece ori recompensa oferită pentru informații care ar putea duce la capturarea lui Jos Leijdekkers, unul dintre cei mai căutați fugari din Europa. Suma a ajuns la două milioane de euro, fiind cea mai mare recompensă oferită vreodată de Olanda pentru prinderea unui suspect. Bărbatul, cunoscut și sub porecla „Jos cel Gras”, s-ar ascunde în Sierra Leone, relatează BBC.

Ministrul olandez al Justiției, David van Weel, a declarat că majorarea recompensei este necesară din cauza amenințării pe care Leijdekkers o reprezintă pentru securitatea națională, statul de drept și ordinea juridică internațională.

Procurorii olandezi au anunțat că identificarea și capturarea acestuia reprezintă o prioritate absolută și au dat asigurări că toate informațiile primite vor fi tratate confidențial.

În vârstă de 35 de ani, Jos Leijdekkers este inclus pe lista celor mai căutați fugari întocmită de Europol. Poliția olandeză a anunțat, în ianuarie 2025, că acesta s-ar afla în Sierra Leone, unde ar utiliza identitatea Omar Sherrif. Au apărut inclusiv imagini în care bărbatul pare să fie în compania președintelui țării, Julius Maada Bio, și a altor oficiali.

Olanda a solicitat extrădarea fugarului, însă autoritățile din Sierra Leone au refuzat să coopereze. În consecință, Uniunea Europeană a decis să reducă o parte din ajutorul acordat acestei țări.

Leijdekkers a fost condamnat în 2024, în lipsă, de un tribunal din Rotterdam, la 24 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de traficarea a peste șapte tone de cocaină. În Belgia, acesta a primit o altă condamnare, de 79 de ani de închisoare.

Potrivit autorităților olandeze, traficantul ar fi obținut zeci de milioane de euro din comerțul cu droguri. Acesta este acuzat și de spălare de bani, precum și de implicare în acte de violență extremă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!