Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Ion Ceban propune referendum la Chișinău: cine să gestioneze școlile capitalei

30 Iun. 2026, 09:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
30 Iun. 2026, 09:23 // Societate //  Vlada Ciorici

Primarul General al Chișinăului, Ion Ceban, propune organizarea unui referendum local prin care locuitorii capitalei să se pronunțe asupra a două subiecte: preluarea școlilor municipale în gestiunea Guvernului și extinderea hotarelor municipiului prin includerea altor localități, pe lângă suburbiile actuale.

 

Edilul susține că, prin preluarea instituțiilor de învățământ, Partidul Acțiune și Solidaritate intenționează să schimbe directorii de școli, să oprească proiectele educaționale derulate în ultimii ani și să promoveze propagandă fără nicio piedică.

„Preluarea abuzivă a școlilor, schimbarea directorilor, stoparea tuturor proiectelor pe care le-am realizat în ultimii ani în instituțiile educaționale, promovarea propagandei fără a fi împiedicați. Așa cum în țară au 0 rezultate, tot așa doresc să distrugă și la Chișinău”, a declarat Ion Ceban.

Primarul General afirmă că modificarea ar permite Guvernului să retragă din bugetul municipal peste 1 miliard 200 de milioane de lei anual, prin reducerea cotei impozitului pe venitul persoanelor fizice care rămâne la bugetul local de la 50% la 45%.

„Vor să micșoreze impozitul pe venitul persoanelor fizice de la 50% la 45%, bani pe care Primăria îi investește în proiecte și programe. Asta este furt direct de la oameni”, a completat el.

Ceban susține că aceste modificări fiscale sunt necesare pentru ca PAS să acopere golurile din bugetul de stat, unde datoriile ar fi ajuns deja la 142 de miliarde de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!