Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

MAI: Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, are statut de bănuit în cazul sinuciderii soției

11 Mart. 2026, 20:23
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
11 Mart. 2026, 20:23 // Actualitate //  Ana Panaguța

Fostul vicepreședinte al raionului Hîncești, Dumitru Vartic, are statut de bănuit în dosarul privind sinuciderea soției sale. Anunțul a fost făcut de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Potrivit acesteia, ancheta este în desfășurare, iar la această etapă nu pot fi oferite detalii exacte despre faptele care i se incriminează bărbatului. Autoritățile urmează să desfășoare mai multe acțiuni procesuale pentru a stabili circumstanțele tragediei.

„Este vorba despre soțul victimei, care are calitatea de bănuit. La moment nu putem vorbi exact despre ce i se incriminează, până nu vor fi desfășurate toate măsurile procesuale necesare”, a declarat ministra.

În cadrul investigațiilor, urmează să fie audiați copiii victimei în condiții speciale, dar și alți martori care ar putea contribui la clarificarea cazului. De asemenea, vor fi analizate documentele medicale și telefoanele mobile.

Până acum, oamenii legii au audiat aproximativ 30 de persoane care aveau o relație apropiată cu victima sau cu bănuitul. Totodată, au fost dispuse mai multe expertize.

Autoritățile încearcă să stabilească dacă există o legătură directă între o posibilă violență în familie și decizia extremă a victimei. Concluziile finale vor fi anunțate după finalizarea investigațiilor.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!