Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Moldova se usucă! E nevoie de 4,5 MILIARDE EURO pentru a iriga țara

09 Dec. 2025, 13:07
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
09 Dec. 2025, 13:07 // Societate //  Vlada Ciorici

Extinderea irigațiilor în Republica Moldova rămâne una dintre cele mai costisitoare și mai lente promisiuni ale statului, în contextul secetelor tot mai frecvente. Investiția medie pentru reabilitarea irigațiilor este de aproximativ 3.000 de euro pe hectar, însă autoritățile recunosc că revenirea la sistemele postsovietice, care acopereau masiv suprafețele agricole, nu mai este realistă. Pentru irigarea celor 1,5 milioane de hectare de terenuri agricole din Republica Moldova, costul estimativ ar fi de 4,5 miliarde de euro, transmite BANI.MD.

În prezent, Moldova dispune de circa 1,5 milioane de hectare de teren arabil. Aplicând costul mediu estimat de autorități, irigarea integrală a acestor suprafețe ar presupune investiții teoretice de peste 4,5 miliarde de euro, o cifră considerată imposibil de atins în actualul context bugetar. „Nu vom iriga tot și nici nu este sustenabil. Apa este o resursă limitată și trebuie utilizată eficient și responsabil”, a declarat Ludmila Catlabuga.

Guvernul lucrează în prezent la o strategie integrată de reziliență climatică, care să evite proiectele fragmentate și să coreleze irigațiile cu tipul culturilor agricole și specificul zonelor. Autoritățile iau în calcul atât irigațiile la scară mare prin pulverizare, cât și soluțiile moderne de irigare prin picurare, în funcție de culturile cultivate și de disponibilitatea surselor de apă.

Datele oficiale arată însă că situația actuală este modestă. În prezent, doar 35.000 de hectare sunt considerate predispuse pentru irigare, iar acestea nu sunt utilizate la capacitate maximă. Prin proiectele aflate în derulare, suprafața efectiv irigată este estimată la circa 27.000 de hectare, cu un anumit potențial de extindere, nivel pe care autoritățile îl califică drept „un început”.

La rândul său, Olga Sainciuc, directoarea executivă a Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agricol, a precizat că unele proiecte concrete vor produce rezultate abia în 2027, când vor fi irigate aproximativ 1.900 de hectare în nordul țării, iar alte 2.600 de hectare la Ștefan Vodă și 1.900 de hectare la Briceni vor beneficia de investiții realizate cu sprijinul Băncii Mondiale. Costurile acestor proiecte ajung la 40–90 de milioane de euro, în funcție de tehnologiile aplicate, estimativ 3000 de euro pe hectar.

Comparativ, înainte de destrămarea URSS, în Republica Moldova erau irigate peste 300.000 de hectare, de aproape zece ori mai mult decât în prezent. Autoritățile recunosc că extinderea rapidă a irigațiilor depinde nu doar de finanțare, ci și de mobilizarea comunităților locale, crearea asociațiilor utilizatorilor de apă și implicarea fermierilor în pregătirea proiectelor tehnice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Alexandru Munteanu, agricultura este descrisă drept „pilon strategic al economiei”, iar extinderea irigațiilor este una dintre promisiunile-cheie. Totuși, obiectivul anunțat, 50.000 de hectare irigate, ar reprezenta mai puțin de 3% din totalul terenurilor agricole ale țării, un impact limitat în raport cu amploarea crizei climatice.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!