Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Moldova și Slovacia au semnat un acord de securitate socială. Ce beneficii aduce pentru moldoveni?

26 Mart. 2026, 15:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
26 Mart. 2026, 15:49 // Actualitate //  Cătălina Boico

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a Republicii Moldova, Natalia Pulgaru, împreună cu secretarul de Stat al Ministerului Muncii, Afacerilor Sociale și a Familiei al Republicii Slovace, Marián Valentovič, au semnat astăzi, 26 martie, la Bratislava, Acordul de securitate socială dintre cele două țări, un instrument care va garanta drepturi sociale echitabile pentru moldovenii care au muncit sau muncesc în ambele state.

Acordul înseamnă mai multă siguranță pentru oameni, oferind acces la pensii pentru limită de vârstă, dizabilitate și urmaș, precum și protecție în caz de accidente de muncă sau boli profesionale. Republica Moldova continuă să-și extindă rețeaua de acorduri bilaterale, pentru ca fiecare cetățean să fie protejat, oriunde s-ar afla.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Pulgaru, se află alături de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, și de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, la Bratislava, în cadrul delegației Republicii Moldova conduse de președinta Maia Sandu.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!