Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Pacienții din raionul Ungheni vor beneficia de servicii ambulatorii modernizate

17 Sept. 2025, 20:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
17 Sept. 2025, 20:58 // Actualitate //  Ana Panaguța

Serviciul de asistență medicală specializată de ambulatoriu al Spitalului din Ungheni a fost inaugurat miercuri, după renovare. De acum încolo, pacienții vor beneficia de consultații în spații modernizate, mai bine adaptate pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), valoarea totală a proiectului se ridică la peste 3 milioane de lei, iar lucrările au fost realizate pe parcursul anului 2025. Modernizarea a fost posibilă datorită CNAM, prin intermediul fondului de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale.

„Investițiile în infrastructura medicală contribuie direct la creșterea calității serviciilor oferite pacienților. Prin intermediul fondului de dezvoltare al CNAM, am reușit să susținem modernizarea unui serviciu esențial pentru raionul Ungheni. Această realizare reflectă angajamentul nostru continuu pentru un sistem de sănătate mai accesibil și mai eficient pentru toți cetățenii,” a declarat Ion Dodon, directorul general al CNAM.

Lucrările de renovare și modernizare au inclus: demontarea pereților și a placajelor din faianță, îndepărtarea tapetelor și a pardoselilor vechi, instalarea unor pardoseli noi și a tavanelor suspendate, înlocuirea tâmplăriei, tencuirea și grunduirea pereților și tavanelor, modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, instalarea sistemului de semnalizare a incendiilor etc.

Totodată, au fost efectuate lucrări de modernizare a rețelelor electrice și termice, finanțate din sursele fondatorului și ale instituției medicale.

Prin aceste investiții, au fost create condiții optime pentru acordarea unor servicii medicale moderne, accesibile și de calitate.

Serviciul asistenței medicale specializate de ambulator din cadrul Spitalului Raional Ungheni este deservit de 29 de medici și 41 de asistenți medicali, care oferă asistență medicală pentru circa 76.000 de locuitori ai raionului Ungheni. De asemenea, unele servicii sunt accesate și de pacienți din raioanele învecinate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
20 Oct. 2026, 16:59 // Slider //  Victoria Laur

Luca Niculescu a primit votul de încredere al Parlamentului, pentru Executivul format. Premierul a fost desemnat de Nicușor Dan, urmare a crizei politice guvernamentale care a cuprins România luni la rândul.

Niculescu este născut în 1971, are 55 de ani și este absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare din București, pe care a absolvit-o în 1995. Un an mai târziu a obținut masterul în jurnalism european la Strasbourg.

În 2022, premierul votat a fost Secretar de Stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Între 2016 și 2022 a exercitat funcția de ambasador al României în Franța, Monaco și Andorra. Oficialul a reprezentat România și în cadrul organizațiilor internaționale cu sediul la Paris, în special OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei.

A mai exercitat funcția de președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța (GAFF), între 2019-2022.

Luca Niculescu este jurnalist de meserie. A lucrat redactor-șef al postului de radio Europa Liberă România, a fost realizator de emisiuni la mai multe televiziuni: Money Channel, TVR 1, Digi24. Specializat în relații internaționale, a scris pentru revista Dilema Veche și a fost corespondent permanent în România pentru mass-media din Franța – France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul Libération.