Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Patrimoniul cultural este cheia viitorului Republicii Moldova, spune Marian Lupu

18 Sept. 2025, 14:43
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
18 Sept. 2025, 14:43 // Alegeri //  Realitatea.md

Președintele Partidului „Respect Moldova”, Marian Lupu, a declarat că „popoarele care nu-și cunosc trecutul riscă să nu aibă viitor”, subliniind importanța păstrării și promovării patrimoniului cultural al țării. Declarația a fost făcută în urma vizitei sale la Muzeul „Galerie Istorică” din Briceni, fondat de doctorul Valentin Cojocari.

Muzeul găzduiește o colecție valoroasă de obiecte istorice, printre care costume tradiționale, arme vechi precum săbii și topoare, icoane și bijuterii, care reflectă bogăția culturală și identitară a regiunii.

„Considerăm că astfel de proiecte contribuie la consolidarea identității naționale și la promovarea turismului cultural în Republica Moldova. În acest sens, ne angajăm să sprijinim inițiativele culturale locale și să dezvoltăm un cadru legislativ care să sprijine muzeele private și să încurajeze implicarea cetățenilor în conservarea patrimoniului”, a declarat Marian Lupu.

Liderul „Respect Moldova” a menționat că muzeul din Briceni este dovada implicării directe a cetățenilor în păstrarea valorilor naționale: „Muzeul „Galerie Istorică” este mărturia faptului că fiecare dintre noi poate contribui la păstrarea și valorificarea patrimoniului nostru. Pentru ca istoria și cultura noastră să aibă parte de Respectul ce li se cuvin, votați pentru Partidul „Respect Moldova” la alegerile parlamentare din 28 septembrie!”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!