Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Portul Giurgiulești va fi modernizat. Andrei Spînu: Este momentul să ne răsuflecăm mânecile

28 Sept. 2023, 16:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Sept. 2023, 16:18 // Societate //  Realitatea.md

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a prezentat astăzi Planul de modernizare a portului de stat Giurgiulești. Evenimentul a avut loc chiar în Giurgiulești, fiind prezent și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea. Programul face parte din Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei 5+.

„În cadrul proiectului se vor realiza următoarele lucrări de construcție, amenajare și dotare tehnică: construcție de silozuri de cereale cu o capacitate de aproximativ 80 de mii de tone. Amenajarea unei noi dane de 150 metri lungime și cinci metri adâncime. Dotarea cu încărcătoare de cereale cu viteză estimată de 1.500 de tone pe oră. Amenajarea liniilor de cale ferată și stație de descărcare feroviară. Construcția unei parcări pentru camioane. Construcția unei stații de descărcare a camioanelor. Construcția de depozite acoperite, dotarea cu macarale mobile și amenajarea teritoriului de 2,5 hectare pentru noul terminal portuar.”

Proiectul va fi realizat cu susţinerea Corporaţiei Financiare Internaţionale, iar costul estimativ al lucrărilor este de aproximativ 34 de milioane de dolari.

„Anul 2023 trebuie să fie începutul unor proiecte ambițioase și mari, care vor crea locuri de muncă, salarii bune și vor impulsiona economia Republicii Moldova. Doar cu o infrastructură bine dezvoltată, Moldova va fi cu adevărat europeană. Este momentul să ne răsuflecăm mânecile și în următorii ani să construim și să realizăm proiecte care să schimbe din temelie felul în care arată țara noastră”, a spus Spînu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Programul prezentat astăzi face parte din Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei 5+. Realizarea acestuia va fi realizat şi cu susţinerea Corporaţiei Financiare Internaţionale (CFI), membră a Grupului Băncii Mondiale care promovează creşterea economică sustenabilă în ţările în curs de dezvoltare, prin finanţarea investiţiilor din sectorul privat, mobilizarea de capitaluri de pe pieţele financiare internaţionale şi prin oferirea de servicii de consultanţă pentru investitori privaţi şi guverne.

Portul a fost dat în exploatare la 26 octombrie 2006, după 10 ani de construcție.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!