Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Trump își asumă toată responsabilitatea pentru armistițiul din Gaza

16 Ian. 2025, 07:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
16 Ian. 2025, 07:16 // În Lume //  Redacția Realitatea

Donald Trump dă asigurări că nu va permite Fâşiei Gaza să devină un refugiu al teroriştilor după ce mai multe surse au anunţat un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas.

Preşedintele ales american scrie pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, că Casa Albă va continua să ”lucreze în strânsă colaborare cu Israelul şi aliaţii săi pentru a se asigura că Fâşia Gaza nu va redeveni niciodată un refugiu al teroriştilor”. Guvernul israelian a anunţat, la rândul său, că ”rămân de rezolvat probleme” şi că speră să încheie un acord.

Înaintea anunţării oficiale a acordului în vederea unei încetări a focului în Fâşia Gaza de către oficiali israelieni sau palestinieni, preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump s-a felicitat de acesta şi de o eliberare a ostaticilor.

”Avem un acord pentru ostaticii din Orientul Mijlociu. Ei vor fi eliberaţi imediat. Mulţumim!”, s-a grăbit miliardarul să scrie pe platforma Truth Social, pe care o deţine.

Donald Trump este de părere că ”echipa sa de securitate naţională, prin intermediul emisarului special în Orientul Mijlociu Steve Witkoff”, a jucat un rol în deznodământul favorabil al conflictului israeliano-palestinian. El se angajează să ”continue să promoveze pacea”, pentru ca Fâşia ”Gaza să nu redevină NICIODATĂ un refugiu al teroriştilor”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În realitate însă, acordul între Israel, Hamas şi Jihadul Islamic este rodul unor negocieri purtate de la jumătatea lui 2024 sub egida Qatarului şi Egiptului ca intermediari. Administraţia președintelui american în exerciţiu Joe Biden a jucat, la rândul său, un rol – dificil de estimat în acest stadiu.

”Suntem pe punctul de a vedea o propunere, pe care am prezentat-o în detaliu acum câteva luni, în sfârşit realizându-se”, declara Joe Biden luni, subliniind astfel rolul administraţiei sale în aceste negocieri.

Rolul preşedintelui ales american nu este cuantificabil în acest stadiu. Trump nu a deţinut niciun rol – mai mult sau mai puţin concret – după ce a fost reales în noiembrie.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
12 Sept. 2026, 12:02
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
12 Sept. 2026, 12:02 // Societate //  Vlada Ciorici

Premierul Vasile Tofan a vizitat Aeroportul Chișinău pentru a vedea direct cum face față infrastructura traficului din orele de vârf.

„Astăzi am mers la Aeroportul Chișinău pentru a vedea direct cum face față traficului din orele de vârf”, a scris Tofan.

Doar între orele 5:00 și 7:00 dimineața au fost înregistrate 16 zboruri, iar în aceste ore aeroportul funcționează la limita capacității. Traficul s-a dublat în doar doi ani, iar anul acesta va fi depășit pragul de 7 milioane de pasageri, într-un aeroport construit pentru aproximativ jumătate din acest volum.

Tofan a cerut câteva soluții care pot fi aplicate rapid: mai multe locuri de așteptare, puncte mobile de cafea și mâncare pentru reducerea cozilor, precum și resurse suplimentare pe liniile de control în orele de vârf.

Premierul a solicitat și ca produsele moldovenești, vinuri, dulciuri și alte produse locale, să fie aduse în zona comercială centrală, acolo unde trece cel mai mare flux de pasageri.

„Nu e normal ca vinurile noastre să stea în spatele sălii, iar whisky-ul de import să ocupe zona cu cel mai mare trafic. Aeroportul este și una dintre primele vitrine ale țării noastre”, a spus el.

Toate aceste măsuri ajută, dar nu rezolvă problema de fond: aeroportul este prea mic pentru traficul pe care îl are astăzi. Din acest motiv, potrivit lui Tofan, reconstrucția și extinderea terminalului actual trebuie să înceapă cel târziu în octombrie, având în vedere că procedura de achiziție a fost deja întârziată de contestații.

„Avem nevoie de un aeroport mai mare și mai modern – ca să valorificăm mai bine creșterea traficului, dar și, pur și simplu, ca să tratăm pasagerii cu respect și să le oferim condiții normale”, a conchis Tofan.