Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Un bărbat cu 26 de abateri rutiere, prins beat la volan la Drochia. A refuzat testarea alcoolscopică

23 Sept. 2025, 16:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2025, 16:45 // Actualitate //  Realitatea.md

Un bărbat de 56 de ani, originar din raionul Drochia, a fost prins aseară de polițiștii de patrulare conducând un Volkswagen în stare avansată de ebrietate pe un drum din localitatea Chetrosu.

Șoferul se deplasa neuniform și a atras atenția inspectorilor, care l-au stopat în jurul orei 22:40. Acesta a refuzat testarea alcoolscopică, fiind reținut pentru 72 de ore.

Verificările au arătat că bărbatul are deja la activ 26 de procese-verbale contravenționale pentru diferite încălcări ale Regulamentului circulației rutiere.

Pe numele său a fost inițiat un proces penal. El riscă o amendă de până la 150.000 de lei sau închisoare de la 1 la 4 ani, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a conduce.

Poliția reamintește că refuzul testării alcoolscopice este echivalent cu recunoașterea stării de ebrietate și atrage răspundere penală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!