Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Strada Mitropolit Dosoftei, aproape de finalizarea lucrărilor: Se aplică ultimul strat de asfalt

05 Sept. 2026, 14:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
05 Sept. 2026, 14:15 // Societate //  Cătălina Boico

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din Chișinău sunt aproape de finalizare. Potrivit primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, astăzi, 5 septembrie, este aplicat ultimul strat de asfalt pe partea carosabilă.

„Puțină răbdare, multă muncă și avem o stradă nou reparată. Echipele rămân în teren pentru amenajarea trotuarelor, finalizarea acceselor, parcărilor și executarea celorlalte lucrări prevăzute în proiect. Scopul nostru este ca întregul tronson să fie amenajat corespunzător și să ofere condiții mai bune și mai sigure atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni”, a spus Ion Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 16:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
07 Nov. 2026, 16:57 // Slider //  Realitatea.md

Doar aproximativ 20 dintre cele 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat, aflate în prezent în activitate, înregistrează profit. Declarația a fost făcută de șeful Agenției Proprietății Publice, Ion Dodon, care susține că această situație reflectă problemele acumulate de-a lungul anilor în gestionarea patrimoniului public, transmite IPN.

Potrivit șefului APP, statul gestionează în total 168 de entități, însă mai puțin de jumătate sunt active. Restul se află în proces de lichidare sau insolvabilitate ori sunt inactive.

„Avem în total 168 de întreprinderi, dintre care 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat sunt active. Restul sunt în proces de lichidare, de insolvabilitate sau sunt inactive. Profit din cele 76 de întreprinderi aduc aproximativ 20. Este foarte puțin. Acest lucru este rezultatul a zeci de ani de ineficiență”, a declarat Ion Dodon în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, de la Realitatea TV.

Oficialul a vorbit și despre remunerarea membrilor consiliilor de administrație, care primesc o indemnizație lunară de 6 300 de lei, la care se pot adăuga plăți suplimentare în funcție de rezultatele financiare ale întreprinderilor.

„Acolo unde întreprinderile au înregistrat un profit mare, membrii Consiliului pot primi remunerații suplimentare. În unele entități, într-adevăr, au fost remunerații care au depășit limitele bunului-simț. Nu vom admite acest lucru în continuare”, a explicat Ion Dodon.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!