Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

27 septembrie 2026

371 de zile în spaţiu! Recordul unui astronaut care trebuie să se obişnuiască din nou cu mersul pe pământ

15 Oct. 2023, 16:16
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Elena Putregai
15 Oct. 2023, 16:16 // Cosmos //  Elena Putregai

După 371 de zile petrecute în spaţiu, un record pentru un astronaut american, Frank Rubio trebuie acum să se obişnuiască din nou cu mersul pe Terra.

„Mersul doare puţin în primele zile, în tălpile picioarelor şi în regiunea lombară”, a explicat acest medic şi pilot de origine spaniolă, în vârstă de 47 de ani, vineri, 13 octombrie curent, cu prilejul unei conferinţe de presă susţinute la Centrul Spaţial Johnson al NASA din Houston, Texas. „Mi-am folosit partea superioară a picioarelor pentru a mă agăţa de barele de susţinere timp de un an, iar dintr-o dată, trebuie să-mi susţină întreaga greutate a corpului”, a spus el, adăugând că vertijul de care a suferit în primele zile de la revenirea pe Terra i-a trecut deja.

Frank Rubio, care a revenit pe Terra în urmă cu două săptămâni, a decolat în septembrie 2022 la bordul unei rachete ruseşti, crezând că pleacă într-o misiune clasică de şase luni, în compania a doi cosmonauţi ruşi.

Racheta Soyuz care trebuia să-i aducă înapoi pe Terra – şi care a rămas andocată la ISS pe perioada misiunii lor pentru a putea servi ca vehicul de salvare în caz de nevoie – a suferit o scurgere de lichid în decembrie, probabil în urma impactului cu un micrometeorit.

Ca măsură de precauţie, agenţia spaţială Roscosmos a adus înapoi pe Terra această capsulă şi a trimis o alta, fără echipaj.

Frank Rubio şi cei doi colegi ruşi au asigurat misiunea echipajului care trebuia iniţial să sosească la bordul acestei a doua capsule şi să-i înlocuiască.

„Să trebuiască să stau un an întreg înăuntru a fost o formă de tortură pentru mine pentru că ador să stau în aer liber”, a mărturisit Rubio, deşi a precizat că i-a plăcut viaţa în absenţa aproape completă a gravitaţiei de pe orbita terestră joasă, acolo unde se află ISS. „A fost nevoie de schimbarea stării de spirit aşa că mi-am spus: «Va fi lumea mea în următoarele 12 luni, aşa că trebuie să mă obişnuiesc»”, a mărturisit el.

În urma acestui incident, a devenit americanul care a petrecut cel mai lung sejur în spaţiu, depăşind precedentul record, stabilit în 2022 de astronautul Mark Vande Hei, care a stat în spaţiu 355 de zile consecutive.

Recordul absolut pentru cel mai lung sejur spaţial este deţinut de cosmonautul rus Valeri Poliakov, cu 437 de zile.

În timpul sejurului său pe ISS, Frank Rubio povesteşte că a „reuşit să crească (…) prima roşie în spaţiu”, după care „a pus-o într-o mică pungă”, pe care… a pierdut-o. „Am petrecut între opt şi 20 de ore din timpul meu personal ca să caut această plantă”, a povestit el adăugând: „o grămadă de lume crede pur şi simplu că am mâncat-o”.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
27 Sept. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Sept. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a prețurilor la energie, pe fondul perturbărilor de pe piețele petrolului și gazelor provocate de războiul din Iran. Comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, le-a transmis miniștrilor Energiei din statele membre că guvernele ar trebui să ia în calcul măsuri pentru reducerea consumului de gaze naturale și electricitate, scrie adevărul.ro.

„Ne confruntăm cu o criză a prețurilor legată de o criză a aprovizionării”, a transmis Jorgensen, într-o scrisoare adresată miniștrilor europeni.

Potrivit Reuters, Europa este puternic dependentă de importurile de petrol și gaze, iar perturbarea transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz pune presiune suplimentară asupra piețelor internaționale. Prin acest coridor trece în mod normal o parte semnificativă din comerțul mondial cu petrol și gaze naturale lichefiate.

Deocamdată, Uniunea Europeană nu se confruntă cu o lipsă de gaze, însă prețurile ridicate complică eforturile statelor membre de a-și reface rezervele înaintea iernii. Depozitele europene sunt în prezent mai puțin umplute decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce crește presiunea asupra guvernelor pentru pregătirea sezonului rece.

Jorgensen susține că UE este mai bine pregătită decât în criza energetică din 2021, când reducerea livrărilor rusești a provocat presiuni majore asupra pieței europene. Capacitatea mai mare de import de gaze naturale lichefiate, dezvoltarea energiei regenerabile și reducerea consumului de gaze sunt printre factorii care au îmbunătățit situația.

Comisarul european le-a cerut statelor să continue pregătirile și să ia în calcul măsuri care să sprijine umplerea depozitelor de gaze sau să reducă cererea de gaze și electricitate atât timp cât situația o impune. Printre exemplele menționate se numără limitarea temperaturilor în clădirile publice, restricționarea încălzirii spațiilor exterioare și oprirea iluminatului public care nu este necesar.

Criza energetică este legată de conflictul din Orientul Mijlociu și de perturbările transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz, o rută esențială pentru comerțul mondial cu energie. Traficul navelor prin strâmtoare a scăzut puternic în ultimele săptămâni, deși unele exporturi de petrol continuă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!