Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

73 de obiecte explozive, distruse de geniști în luna august. Cea mai periculoasă misiune a fost la Șerpeni

04 Sept. 2024, 14:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
04 Sept. 2024, 14:58 // Societate //  Cătălina Boico

15 misiuni de deminare au fost executate de geniștii Armatei Naționale, pe parcursul lunii august. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

În urma acestora exerciții au fost găsite și nimicite 73 de obiecte explozive în localitățile Chișinău, Ialoveni, Leova, Hîncești, Ștefan Vodă, Căușeni, Anenii Noi, Nisporeni, Strășeni, Dubăsari, Sîngerei și Fălești.

Potrivit sursei citate, una dintre cele mai periculoase misiuni de deminare a avut loc în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Acolo echipa de geniști a Batalionului de geniu „Codru” a depistat și neutralizat 45 de proiectele de artilerie, calibru 76 mm și un proiectil de artilerie calibrul 122 mm.

De asemenea, în aceeași perioadă menționată mai sus, echipa de geniști din Brigada infanterie motorizată „Moldova” a fost solicitată în localitatea Bobletici din raionul Sîngerei, unde a fost distrus un proiectil de artilerie, calibrul 76 mm. Toate obiectele explozive datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și au fost distruse în condiţii de maximă securitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De la începutul anului curent, geniștii Armatei Naționale au îndeplinit 101 misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 210 de obiecte explozive de diferite tipuri și 505 cartușe.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 09:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2026, 09:12 // Slider //  Realitatea.md

Peste 147 000 de lei a încasat Serviciul Fiscal de Stat din vânzarea a 116 bunuri confiscate în octombrie 2026. Fiscul a primit 87 de cereri, iar printre bunurile care au atras cele mai multe oferte s-au numărat consolele de jocuri și căștile fără fir, scrie BANI.MD.

Cea mai mare sumă a fost plătită pentru patru cazane pe gaz Intergas folosite, vândute împreună cu 18 655 de lei. Două console Nintendo Switch 2 au adus 14 950 de lei, iar două aspiratoare Bosch noi, 9 645 de lei.

Dintre obiectele vândute la bucată, cel mai scump a fost o replică Rolex Daytona, cumpărată cu 7 770 de lei. În total, cele șase replici Rolex și Hublot din listă au adus 38 590 de lei, puțin peste un sfert din încasările lunii. Toate erau folosite și au fost vândute fără cutiile și documentele originale.

Pe aceeași listă, o motocicletă Alpha RX din 2019 s-a vândut cu 4 104 lei, un iPhone 14 Pro folosit cu 1 040 de lei, iar un Nokia 6300 cu 100 de lei.

Atât persoanele fizice, cât și firmele pot cumpăra bunuri confiscate. Cei interesați pot vedea produsele disponibile și pot depune o ofertă direct pe site-ul Fiscului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!