Curs valutar
  • EUR
    20.0813
    0.1335%
  • USD
    17.3242
    0.4427%
  • RUB
    0.2053
    0.0974%
  • RON
    3.8207
    0.089%
  • UAH
    0.3890
    0.4627%

Toate știrile

14 septembrie 2026

ALARMANT! Minor din Orhei, transportat la spital după ce s-a electrocutat! Avea arsuri pe mâini și pe haine

26 Nov. 2021, 14:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
26 Nov. 2021, 14:06 // Societate //  Realitatea.md

O clipă de neatenție și de nerespectare a regulilor de securitate electrică a băgat un copil minor în spital. Potrivit informațiilor, incidentul s-a produs la data de 17 noiembrie curent în Postul de Transformare 522 (PT) amplasat într-o construcție capitală cu două nivele, situat pe teritoriul Liceului Teoretic„Alexandru Donici” din satul Peresecina, raionul Orhei.

Urmare a investigațiilor circumstanțelor accidentului, s-a stabilit că în timpul unei pauze dintre lecții, minorul a fost văzut de colegii săi că se deplasa spre clădirea cu pricina.

„În jurul orei 11:00, minorul respectiv a fost văzut de alți copii în timp ce alerga împreună cu fratele său mai mare spre clădirea cu două etaje a postului de transformare, spunându-le elevilor din jur că are intenţia să intre în interior pentru a arunca ceva de acolo. Urcându-se pe scară la etajul doi, el a ignorat semnele de avertizare amplasate pe ușa de acces în instalația electrică, a forțat şi înlăturat lacătul de la ușa de acces a PT și a pătruns în interior. Peste câteva clipe, copiii din apropiere au auzit o bubuitură, urmată de țipetele minorului”, se arată într-o notă informativă a ÎCS „Premier Energy Distribution” SA.

Ulterior, Comisia de investigare a cazului, a stabilit că în timpul aflării în interiorul instalației electrice, minorul a încercat să scoată o siguranță fuzibilă care se afla sub tensiune, fiind electrocutat în acest timp.

„Fratele accidentatului a urcat imediat pe scară, a deschis ușa semiînchisă și i-a cerut minorului să iasă afară din interiorul clădirii, după care ambii au coborât jos de sine stătător. Mâinile copilului accidentat erau roșii, având arsuri, iar mâneca dreaptă a cămășii era arsă. El a fost condus la punctul medical al școlii de unde a fost solicitată intervenția serviciului medical de urgență. Ulterior, minorul a fost internat în spital pentru investigații medicale şi tratament. În prezent starea sănătății accidentatului este satisfăcătoare”.

Potrivit responsabililor, incidentul s-a produs în circumstanțele încălcării grave a mai multor reguli minime de securitate în raport cu instalațiile electrice, inclusiv a ignorării semnelor de avertizare, a pătrunderii neautorizate în interiorul instalației electrice, a lipsei cunoștințelor despre consecințele curentului electric asupra persoanelor, a neconștientizării pericolului de electrocutare și a apropierii accidentalului la o distanță inadmisibilă de părțile sub tensiune ale instalației de distribuție.

„Noi, adulții, indiferent de statutul pe care îl avem: părinți, bunici, colegi, frați sau surori mai mari, cadre didactice, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și companiilor din sectorul energetic sau pur și simplu vecini sau cetățeni responsabili – suntem datori să avem grijă de copii. Este responsabilitatea noastră a tuturora să explicăm copiilor regulile de securitate electrică pentru evitarea accidentărilor și tragediilor”, se mai arată în nota informativă.

În context, pentru evitarea oricăror situații de nesiguranță, ÎCS „Premier Energy Distribution” SA reiterează și solicită populației să respecte strict normele de securitate în zona de protecție a instalațiilor electrice unde sunt interzise orice intervenții. În special adulților li se cere să supravegheze copiii și să li se explice necesitatea  respectării stricte a normelor de securitate pentru a se proteja de electrocutări.

  • instruiți și explicați copiilor importanța respectării regulilor de securitate electrică; cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice incident pentru a transmite informația respectivă operatorului de distribuție a energie electrice sau dacă sunt suficient de maturi să o facă personal cu maximă responsabilitate, oferind serviciului Oficiului telefonic  24 de ore al Operatorului toate datele solicitate, inclusiv cele de contact;
  • nu lăsați fără supraveghere copiii, verificați atent locul aflării lor sub aspectul securității electrice;
  • nu interveniți în instalațiile electrice, deoarece riscați să fiți electrocutat;
  • nu încercați să deschideți ușile posturilor de transformare și nu pătrundeți în interiorul lor, este extrem de periculos;
  • nu urcați și nu permiteți urcarea pe piloni și pe copacii din apropierea liniilor electrice, la distanțe inadmisibile de conductorii rețelelor electrice, deoarece există pericolul de electrocutare și de cădere;
  • nu permiteți organizarea jocurilor în apropierea posturilor de transformare și de distribuție, a rețelelor electrice,  de asemenea lansarea zmeilor, modelelor sportive ale aparatelor de zbor etc;
  • ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la sol sau care atârnă accidental de pe piloni și copaci;
  • țineți legate animalele domestice și cele de companie pentru a evita contactul lor cu fire electrice aflate avariat la sol;

Nu vă apropiați de liniile și instalațiile electrice pentru că vă puneți astfel viața în pericol!

Realitatea Live

Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
14 Sept. 2026, 17:14
 // Categoria: Summit 2023 // Autor:  Daniela Baranovschi
14 Sept. 2026, 17:14 // Summit 2023 //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova și Ucraina nu au ajuns la un acord privind cantitatea de apă care urmează să fie deversată din lacul de acumulare Novodnistrovsk către Republica Moldova. Partea moldovenească avertizează că o reducere bruscă a debitului, care în prezent este de 60 m³/s, ar putea afecta situația hidrologică în aval.

În cadrul ședinței Comisiei Nistrene, partea ucraineană a propus inițial ca în Republica Moldova să fie deversat doar volumul de apă care intră în lac, în medie aproximativ 22 m³/s. După discuții, Ucraina a acceptat majorarea debitului, însă nivelul propus nu a fost considerat suficient pentru a ajunge la un acord.

În aceste condiții, partea moldovenească a cerut amânarea ședinței și reluarea discuțiilor în următoarele zile.

Problema debitului Nistrului apare pe fondul secetei severe și al scăderii rezervelor de apă din bazin, iar Republica Moldova a instituit stare de alertă hidrologică la 28 iulie. De la începutul crizei, debitul de apă deversat din lacul Novodnistrovsk a fost redus de trei ori. La 31 iulie, acesta a scăzut de la 100 la 85 m³/s, pe 11 august a fost redus la 75 m³/s, iar la începutul lunii septembrie a ajuns la nivelul actual de 60 m³/s.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!