Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Natalia Gavrilița a participat la Summitul Global al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă 2021

15 Dec. 2021, 16:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Dec. 2021, 16:41 // Actualitate //  Realitatea.md

Natalia Gavrilița a participat astăzi, 15 decembrie, la Summitul Global al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (OGP Global Summit). Evenimentul, ajuns la cea de-a zecea ediție, a avut loc în format online și a fost găzduit în anul curent de către Republica Coreea.

Summitul a reunit șefi de guverne din mai multe state, reprezentanți ai societății civile, care au analizat progresul OGP și au setat noi priorități pentru următorul deceniu, bazate pe consolidarea spațiului civic și implicarea sectorului asociativ în elaborarea politicilor publice, combaterea corupției și promovarea inovației digitale incluzive.

În luarea sa de cuvânt, prim-ministrul Natalia Gavrilița a menționat că transparența și responsabilitatea, de rând cu eliminarea corupției din sistemul public, reprezintă angajamente cheie ale Guvernului față de cetățenii Republicii Moldova.

Digitalizarea este o altă prioritate a Guvernului.

„Soluțiile digitale ar trebui să fie o normalitate în relația statului cu cetățenii, mediul de afaceri și societatea civilă. Digitalizarea serviciilor publice va spori transparența, fiind un instrument excelent pentru atenuarea riscului de corupție”, a declarat Natalia Gavrilța, subliniind că, în acest sens, Executivul a numit un viceprim-ministru responsabil exclusiv pe domeniul digitalizării.

În prezent autoritățile statului elaborează cadrul legal care va facilita interacțiunea online cu instituțiile publice și va exclude într-o măsură cât mai mare necesitatea de a prezenta documente pe suport de hârtie de către cetățeni sau agenți economici.

„Acum suntem în proces de revizuire și actualizare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă Moldova 2030, iar funcționarii publici lucrează îndeaproape cu experți din societatea civilă la acest proiect important. Aceeași abordare este și în cadrul ministerelor în procesul de elaborare a politicilor”, a punctat prim-ministrul, subliniind că inclusiv măsurile luate în contextul combaterii pandemiei de COVID-19 au fost mai întâi consultate cu reprezentanții  ai diferitor sectoare, cum ar fi, de exemplu mediul de afaceri.

Totodată, Natalia Gavrilița a menționat că Guvernul Republicii Moldova este deschis față de implicarea, în sistemul de administrație publică, a membrilor diasporei cu experiență profesională în companii și organizații occidentale.

În acest scop, în prezent, se elaborează un program național pentru stimularea implicării diasporei și facilitarea integrarii cetățenilor Republicii Moldova.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!