Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Concurs de angajare! Se caută un candidat pentru funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova

28 Dec. 2021, 11:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Dec. 2021, 11:47 // Societate //  Realitatea.md

Curtea de Conturi a Republicii Moldova anunță concurs de angajare. Se caută un candidat pentru funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova. Termenul limită de depunere a dosarelor este data de 19 ianuarie inclusiv, ora 17:00.Concursul se va desfășura în două etape, mai întâi se va desfășura perioada de depunere a dosarelor de înscriere la concurs după care interviul public al candidaților admiși la concurs.

Condiții de participare:

  1. cetățean al Republicii Moldova;
  2. studii superioare universitare în domeniul economic, financiar sau juridic şi o experiență profesională în domeniile menționate de cel puțin 10 ani, dintre care 5 ani de experiență managerială;
  3. cunoaște limba de stat.

Cine nu poate participa:

  1. a atins vârsta standard de pensionare;
  2. este privată, prin hotărâre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate;
  3. are antecedente penale, inclusiv stinse, ori a fost absolvită de răspundere sau de pedeapsa penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de grațiere;
  4. are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute de art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
  5. are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Termenul limită de depunere a dosarelor este data de 19 ianuarie 2022 inclusiv, ora17.00, la sediul Curții de Conturi a Republicii Moldova, pe adresa: mun. Chișinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.69, et. 2, bir. 215 sau pe adresa de e-mail – l_ivasco@ccrm.md.Curtea de Conturi anunță că primirea dosarelor va avea loc între orele 09.00 – 16.00, cu excepția zilelor de: 24, 31.12.2021 și 06.01.2022 – 09.00 – 14.00, in ziua de 19.01.2022 – 08.30 – 17.00, fără ora mesei.Doar candidații selectați vor fi contactați pentru etapa interviului.

Acte necesare:

  1. cererea de participare la concurs;
  2. dovada cetățeniei Republicii Moldova (copia de pe buletinul de identitate);
  3. Curriculum vitae;
  4. copiile de pe diplomele de studii și de pe certificatele de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională şi/sau de specializare şi, opțional, alte acte de studii;
  5. dovada vechimii în muncă de cel puțin 10 ani în domeniu și 5 ani de experiență managerială (copia de pe carnetul de muncă şi alte acte);
  6. cazierul judiciar (sau declarația pe proprie răspundere);
  7. scrisoarea de motivație (cel mult 2 pagini), scrisă în limba de stat, în care urmează să explice de ce este interesat să participe la concurs;
  8. declarația pe proprie răspundere că, în cazul în care va fi numit (numită) în funcția de membru al CCRM, în termen de 30 de zile va abandona, pe durata mandatului, funcțiile incompatibile cu funcția dată;
  9. declarația pe proprie răspundere a lipsei sau existenței conflictului de interese.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 16:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
04 Nov. 2026, 16:20 // Slider //  Victoria Laur

Comisia Europeană a publicat raportul de extindere pentru 2026, care vizează Republica Moldova. Autoritățile de la Bruxelles ne apreciază progresele, dar menționează și anumite probleme, precizând că reformele adoptate trebuie să aibă rezultate clare.

În document se menționează Republica Moldova și-a stabilit obiectivul de a încheia negocierile de aderare până în 2028 și de a adera la Uniunea Europeană în 2030.

Conform raportului, alegerile parlamentare din septembrie 2025 au reconfirmat viziunile pro-UE în creștere ale populației, dar persistă în că polarizarea societății. Conform reprezentanților UE, mai complicată rămâne situația în domeniile financiar, economic și cel al justiției, pe când în sistemul energetic a devenit mai consolidat, iar în cel vamal există progrese semnificative.

„Comisia Europeană a publicat azi Pachetul anual de extindere, care arată unde se află fiecare țară candidată pe drumul spre Uniunea Europeană. Raportul despre Republica Moldova reflectă munca depusă în ultimul an pentru alinierea la standardele UE. În ultimele 12 luni am înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negocieri.

Ne-am propus să încheiem negocierile de aderare către anul 2028. Comisia Europeană consideră acest obiectiv ambițios, dar realizabil, dacă păstrăm ritmul reformelor. Această apreciere trebuie să ne dea încredere că, lucrând mai departe, putem atinge obiectivele pe care ni le-am propus ca țară. Raportul precizează și unde mai avem de lucru: aplicarea legilor adoptate și rezultate concrete în dosarele de corupție. Știm ce avem de făcut. Mulțumesc tuturor celor care duc această muncă zi de zi – în instituții, în societatea civilă și în sectorul privat”, a transmis Maia Sandu, după publicarea documentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La rândul său, premierul Vasile Tofan a menționat că a primite documentul de la ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko. În opinia sa, evaluarea este foarte bună și „confirmă că reformele din ultimii ani ne-au adus mai aproape ca niciodata de obiectivul nostru”.

„Comisia spune direct că ținta noastră de a închide provizoriu negocierile la începutul lui 2028 este ambițioasă, dar realizabilă, dacă menținem ritmul reformelor. Este o recunoaștere importantă pentru Moldova și pentru toți cei care au muncit pentru acest rezultat – în instituții și în societate, inclusiv într-o perioadă foarte dificilă. Ne bucurăm de rezultat, dar nu încetinim. Integrarea europeană este proiectul nostru național și depinde, înainte de toate, de cât de bine ne facem lucrul acasă. Vezi mai puţin”, afirmă Tofan.

Conform reprezentanților Uniunii Europene, evaluarea Comisiei rămâne aceea că Republica Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea tuturor clusterelor de negociere pentru aderare rămase, și-a intensificat alinierea legislației la cea comunitară. Potrivit lor, este important ca țara noastră mențină ritmul actual al reformelor, ca să poată încheia negocierile de aderare până la începutul anului 2028.