Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Coreenii vor să ne salveze de deșeuri, fără a afecta mediul. Metoda unică de reciclare urmează a fi aplicată în Moldova

14 Ian. 2022, 16:50
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Ian. 2022, 16:50 // Societate //  Realitatea.md

Primarii din cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au fost invitați în Coreea de Sud să se familiarizeze la Seul cu o metodă nouă de reciclare a deșeurilor ce nu afectează mediul înconjurător, pentru a vedea cum funcționează aceasta ca ulterior să o preia și să o implementeze în localitățile din țara noastră. Invitația a fost lansată de către o delegație de la Seul, care se află la Chișinău și a avut întrevederi cu câțiva primari și conducerea CALM.

Primarul orașului Ialoveni, vicepreședintele CALM,  Sergiu Armașu, a afirmat că noile tehnologii permit arderea deșeurilor fără a dăuna mediului.

„Noi am avut și alte încercări de a elimina gunoiștea din localitate, am renunțat însă la ele deoarece exista riscul să poluăm mediul. Metoda propusă de colegii din Coreea de Sud pare a fi una sigură”, a explicat alesul local.

Primarul municipiului Strășeni, vicepreședintele CALM, Valentina Casian, a amintit că, la ora actuală, Coreea de Sud este una dintre țările ce înregistrează progrese în gestionarea deșeurilor.

„Din această cooperare vor avea de câștigat ambele părți. Este o metodă alternativă pentru reciclarea deșeurilor prin valorificarea energetică a acestora”, a spus Casian.

Potrivit primarului orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, materialele video de prezentare a utilajului și schemei procesului de reciclare a deșeurilor, metode exploatate pe larg în Coreea de Sud, au demonstrat că această problemă majoră pentru statul nostru ar putea soluționată în termeni relativ restrânși.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 16:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 16:46 // Slider //  Daniela Baranovschi

Toate cele nouă persoane reținute într-un dosar de escrocherie cu presupuse investiții în acțiuni și criptomonede au fost plasate în arest. Suspecții, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, ar fi făcut parte dintr-o grupare care ar fi obținut bani de la cetățeni din mai multe țări, după ce le promitea câștiguri rapide și considerabile. Decizia a fost pronunțată de magistrați sâmbătă, 7 noiembrie.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi atras victimele prin intermediul publicității online, vizând în special persoane în etate. Acestea erau îndemnate să investească bani pe platforme de tranzacționare create în prealabil de membrii grupării.

Pentru a le câștiga încrederea, suspecții s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari și ar fi activat sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă. Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf, metodă prin care organizatorii ar fi încercat să se asigure că acestea nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel folosit de grupare. Vineri seara, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia, în urma cărora au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării.

Majoritatea suspecților sunt originari din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre aceștia se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!