Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

A fost evitată o tragedie! Bărbat de 58 de ani, prins „mort” beat la volanul unei mașini

19 Ian. 2022, 14:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Ian. 2022, 14:05 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, beat criță, a fost îndepărtat de la volanul automobilului pentru că se plimba haotic prin satul Mereni din raionul Anenii Noi. Mai exact, acesta a fost observat de inspectorii de patrulare în această dimineață.

Ulterior, acesta a fost stopat, iar fiind supus testului alcoolscopic, rezultatul a aratat o concentrație de 1.04 mg/l.

„Mașina a fost dusă la parcarea cu plată, iar șoferul este documentat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat”, se arată în nota informativă a INSP.

Conform legislației, conducătorul auto riscă muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, sancțiunea fiind aplicată de către instanța de judecată”.

De menționat că, gradul minim de ebrietate este stabilit de la 0,15 mg/l până la 0,3 mg/l în aerul pur expirat, iar starea avansată de ebrietate este considerată în cazul depăşirii de 0,3 mg/l în aerul pur expirat.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 15:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
04 Nov. 2026, 15:47 // Societate //  Cătălina Boico

Opt parcări de tip Park&Ride urmează să fie amenajate la intrările în sectoarele Capitalei, iar autoritățile municipale estimează că acestea vor fi date în exploatare până în primăvară. Proiectele au fost prezentate miercuri, 4 noiembrie, de Primăria Chișinău.

Trei parcări vor fi amenajate în sectorul Botanica, două, la intrarea în sectorul Buiucani, și câte unul în sectoarele Ciocana, Râșcani și Centru, scrie IPN. Costul total al acestui proiect se ridică la 200 de milioane de lei, potrivit edilului Ion Ceban.

„Proiectul a durat în timp pentru că toate lucrurile trebuie discutate minuțios. Nici de departe nu suntem la etapa finală. Vrem să conectam suburbiile capitalei, oamenii, primarii, consilierii, ca împreună să definitivăm acest concept. Astăzi niciuna din aceste parcări nu este finalizată. Suntem în proces”, a spus Ion Ceban.

Totodată, primarul a adăugat că pentru o perioadă îndelungată acestea vor fi gratuite, dar a evitat să ofere un termen exact.

În total vor fi peste 1 700 de locuri. Cea mai mare parcare va fi cea din sectorul Ciocana, unde sunt preconizate 500 de locuri, în zona străzilor Milescu Spătaru, Vadul lui Vodă și Meșterul Manole. Parcarea din sectorul Râșcani, de pe Calea Orheiului, va avea o capacitate 178 de locuri.

Potrivit sursei citate, în sectorul Buiucani vor fi două parcări, una pe strada Ghidighici, cu o capacitate de 240 de locuri și alta pe strada Codrilor care va primi până la 250 de mașini. În sectorul Centru, parcarea va fi pe Șoseaua Hâncești. Aici urmează să fie instalat un ascensor și construite scări, cu acces spre str. Miorița. Acolo vor fi disponibile 250 de locuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Direcția generală mobilitate urbană urmează să introducă rute noi de transport public, menite să facă legătura directă cu parcările de captare. În acest sens, pe trasee vor fi introduse 50 de unități de transport public.