Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

România reunește la București liderii țărilor de pe flancul estic al NATO și secretarul general al NATO

05 Mai 2021, 08:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Mai 2021, 08:25 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele Klaus Iohannis va găzdui luni, 10 mai, împreună cu președintele polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului București (B9), o inițiativă care reunește statele de pe flancul estic al NATO, reuniunea urmând să aibă loc cu o luna înainte de summitul NATO de la Bruxelles.

“Evenimentul este organizat la inițiativa Președintelui României și se va desfășura cu prezența la București a Președintelui Republicii Polone și cu participarea prin videoconferință a celorlalți șefi de state din Formatul București, precum și a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg”, informează Administrația Prezidențială remis CaleaEuropeană.ro.

Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, la 14 iunie 2021, cu accent special pe consolidarea relației transatlantice, a posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și pe procesul de reflecție NATO 2030.

Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluții îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.

De altfel, o potențială astfel de reuniune a fost anunțată săptămâna trecută după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în care s-a decis ca România să continue promovarea demersurilor menite să conducă la consolidarea suplimentară a posturii aliate în România și în regiune, de o manieră responsabilă, conformă dreptului internațional, în urma tensiunilor din Marea Neagră dintre Rusia și Ucraina.

Dialogul și cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităților acestora de apărare, precum și sporirea rezilienței NATO, a aliaților și partenerilor în fața provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanții la reuniunea de vârf, mai arată sursa citată.

Formatul București (B9) este o inițiativă lansată de Președintele României, Klaus Iohannis, și de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianței: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.

Primul Summit B9 a fost organizat la București, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varșovia (8 iunie 2018) și Košice (28 februarie 2019).

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 08:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
22 Oct. 2026, 08:50 // Slider //  Ursu Ana

Nouă bărbați au fost depistați de grănicerii ucraineni în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera, ascunși într-un camion care transporta produse lactate. Cazul a fost înregistrat în apropierea localității Maiaki, din regiunea Odesa, relatează presa ucraineană.

Camionul de marca DAF, condus de un cetățean al Republicii Moldova, a fost oprit pentru verificări. În semiremorcă, grănicerii au descoperit nouă bărbați care încercau să se ascundă printre cutiile cu produse lactate.

Potrivit publicației Strana.ua, șoferul transporta bărbații spre punctul de trecere a frontierei Starokazacie. Fiecare dintre aceștia ar fi plătit între 12.000 și 16.000 de dolari pentru a fi transportat ilegal peste graniță.

În imaginile publicate de presa locală se vede cum oamenii legii deschid camionul și le cer bărbaților să iasă cu mâinile ridicate. Aceștia ies unul câte unul din spatele cutiilor cu produse lactate.

Pe numele celor nouă bărbați au fost întocmite procese-verbale contravenționale. Circumstanțele cazului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!