Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Marea Britanie anunță despre un „un val de sancțiuni” în adresa Rusiei! Boris Johnson: „Va începe să doară”

22 Feb. 2022, 12:31
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
22 Feb. 2022, 12:31 // În Lume //  Realitatea.md

Premierul englez Boris Johnson a anunțat în dimineața zilei de astăzi despre „un val de sancțiuni” în adresa Federației Ruse. Declarațiile lui Johnson au fost făcute în urma unei ședințe a comitetului guvernamental din Regatul Unit privind situațiile de urgență.

Prim-ministrul britanic susține că președintele rus Vladimir Putin a încălcat suveranitatea ucraineană prin trimiterea de trupe și „călcarea în picioare” a dreptului internațional.

„Vom institui imediat un pachet de sancțiuni internaționale. Acesta este o primă acțiune dintr-un lanț, deoarece credem Rusia va continua să aibă un comportament irațional. Mă tem că toate dovezile duc în direcția că președintele Putin este într-adevăr setat spre o invazie pe scară largă a Ucrainei, subjugarea unei țări europene independente și suverane”, a adăugat Boris Johnson.

De asemenea, Boris Johnson spune că sancțiunile Marii Britanii vor afecta „interesele economice care au sprijinit mașina de război a Rusiei”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că președintele rus Vladimir Putin a susținut luni, 21 februarie, o conferință de presă după o ședința inedită a Consiliului de Securitate al țării. El a recunoscut practic independența autoproclamatelor republici separatiste din Ucraina, liderul de la Kremlin susținând că regiunile din estul Ucrainei sunt foste teritorii rusești, că Ucraina este o creație bolșevică, iar Rusia ar fi fost fost prea generoasă după 1990 cu teritoriile rusești cedate țărilor nou înființate.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:05 // Societate //  Valentina Buza

Circa 1.200 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate astăzi, 31 octombrie, în lacul din Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu”, din sectorul Rîșcani al Capitalei. Primarul Ion Ceban a precizat că este a treia intervenție de acest fel, după cele organizate în parcurile „La Izvor” și „Valea Trandafirilor”.

Totodată, în această dimineață, alte 750 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate în lacul de pe strada Albișoara.

Potrivit edilului, Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu” a trecut prin lucrări ample de reabilitare și modernizare. Au fost amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, alei și faleze în jurul lacului.

De asemenea, au fost instalate un nou sistem de iluminat public, camere de supraveghere și mobilier urban, iar zona a fost completată cu un spațiu de plajă.

Ion Ceban afirmă că municipalitatea continuă investițiile în protejarea și întreținerea parcurilor și lacurilor din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!