Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

S-a terminat cu șantajul! Angajați ai Biroului Migraţie și Azil din Bălți, trimiși în judecată

01 Mart. 2022, 10:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Mart. 2022, 10:41 // Actualitate //  Realitatea.md

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, a emis e notă informativă prin care informează că, a trimis în judecată doi ofițeri ai Biroului Migrație și Azil pentru corupere pasivă în cazul unui cetățean al Ucrainei, care depășise termenul de ședere legală în Moldova.

Mai exact, cei doi activau în Secția regională „Nord” de combatere a șederii ilegale a străinilor a Biroului Migrație și Azil, cu sediul în Bălți. Unul din ei este ofițer principal, cu grad de comisar, iar al doilea – ofițer superior.

„În toamna lui 2021 au pretins suma de circa 8000 lei de la o doamnă – mamă a patru copii din Ocnița, cetățeană al Ucrainei, pentru ca să nu o extrădeze din motivul depășirii termenului legal de ședere în Moldova. Banii au fost transmiși în diferite tranșe, sub controlul autorităților, pentru deconspirarea schemei inculpaților”.

Între timp, unul din inculpați a demisionat, iar altul a fost suspendat din funcție.

„La solicitarea procurorilor PCCOCS, oficiul Nord, ca măsură asiguratorie pentru achitarea amenzii complementare pedepsei, au fost aplicate sechestre pe proprietățile inculpaților: o încăpere din Bălți, două terenuri agricole și un teren pentru construcții din raionul Briceni”, se arată în nota informativă.

Potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, ambii se prevalează de prezumția nevinovăției.

Realitatea.md amintește că, la data de 11 noiembrie, doi funcționari ai Serviciului regional Nord al Biroului Migrație și Azil au fost reținuți de procurorii (PCCOCS), de comun cu ofițerii SIS, în momentul în care urmau să primească 8000 lei de la o mamă a patru copii, pe care o șantajau cu extrădarea în Ucraina.

May be an image of indoor

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 14:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
04 Nov. 2026, 14:56 // Slider //  Valentina Buza

O instanță din China a început audierea unui proces de defăimare intentat de autoritățile locale și instituții științifice din țară împotriva statului american Missouri și a mai multor foști și actuali procurori generali ai acestuia, acuzându-i că ar fi fabricat și răspândit informații false referitoare la pandemia de coronavirus.

Un comunicat de presă arată că Tribunalul Intermediar al Poporului din Wuhan, orașul din centrul Chinei în care se crede că a început pandemia de coronavirus, a acceptat în mod oficial dosarul.

Acțiunea a fost intentată în comun de administrația municipală din Wuhan, Institutul de Virusologie din Wuhan și Academia Chineză de Științe din Beijing.

Reclamanții susțin că statul Missouri, împreună cu foștii procurori generali Eric Schmitt și Andrew Bailey, precum și cu actualul procuror general Catherine Hanaway, au orchestrat, promovat și desfășurat în Statele Unite „acțiuni judiciare abuzive și de rea-credință”.

Aceștia susțin că pârâții au fabricat și răspândit informații false și au făcut „afirmații stigmatizante și discriminatorii”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cererea de chemare în judecată se afirmă că aceste acțiuni au adus o atingere gravă dreptului reclamanților la reputație și au provocat pierderi financiare semnificative.

Biroul procurorului general din Missouri nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta situația.

Partea chineză solicită prezentarea unor scuze publice oficiale, reabilitarea reputației reclamanților și plata unor despăgubiri. Potrivit publicației South China Morning Post, partea chineză solicită despăgubiri în valoare de 356,44 miliarde de yuani (53,44 miliarde de dolari).

Procesul intentat de China reprezintă cel mai recent episod al unui schimb continuu de acțiuni judiciare și contraacțiuni, după ce Missouri a intentat în aprilie 2020 un proces fără precedent împotriva provinciei Hubei în care se află orașul Wuhan și a altor pârâți chinezi.

Oficialii din Missouri au prezentat acțiunea drept o tentativă de a obține tragerea la răspundere a celor responsabili de pandemie și prejudiciile economice rezultate în urma acesteia.