Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene ar putea avea loc în această după-amiază!

02 Mart. 2022, 13:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2022, 13:04 // Actualitate //  Realitatea.md

Delegația rusă îi va aștepta pe negociatorii ucraineni în această după-amiază la cea de-a doua rundă de discuții privind stoparea războiului din Ucraina. Secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov a anunțat că partea rusă va fi prezentă la locul negocierilor în această seară, anunță TASS.

„Există, într-adevăr, elementele unor informații contradictorii. Dar există și aspecte asupra cărora se poate ajunge la un consens. Așa că, în această după-amiază, spre sfârșitul zilei, delegația noastră va fi la fața locului în așteptarea negociatorilor ucraineni”, a spus Peskov.

În același timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să vină cu pronosticuri asupra evoluției evenimentelor.

„Toate condițiile necesare pentru a rezolva această situație au fost formulate destul de clar de către președintele Rusiei”, a spus Peskov.

Locul negocierilor urmează a fi făcut public ulterior.

Realitatea.md amintește că prima rundă de negocieri ruso-ucrainene a avut loc la data de 28 februarie în Gomel, Belarus. Negociatorii ucraineni au solicitat încetarea imediată a focului și a bombardamentelor asupra orașelor din Ucraina pentru a putea fi vorba de continuarea discuțiilor. În același timp, liderul de la Kremlin, insistă că printre condițiile Rusiei pentru a opri „operațiunea specială” sunt demilitarizarea Ucrainei și obținerea unui statut de neutralitate, recunoșterea suveranității Rusiei asupra peninsulei Crimeea și recunoașterea independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk.

 

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 12:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
24 Aug. 2026, 12:15 // Slider //  Realitatea.md

Avocații lui Dmitri Constantinov urmează să depună un recurs la Curtea Supremă de Justiție, după ce Curtea de Apel Sus a dispus reducerea pedepsei sale de la 12 la 8 ani de pușcărie. Constantinov a relatat pe rețelele de socializare că, în opinia sa, hotărârea este motivată politic.

Fostul președinte al Adunării Populare afirmă că măsura reprezintă un instrument de presiune asupra autonomiei și că autoritățile publice centrale ar fi vrut să îl elimine astfel din viața politică

„Dosarul penal și pedeapsa de 12 ani de închisoare (ulterior redusă la 8 ani) nu au fost, în opinia mea, un act de justiție independentă. A fost o armă politică folosită pentru a mă îndepărta din viața publică și a slăbi Adunarea Populară și autonomia găgăuză. Un conflict privat între două entități economice, care fusese deja soluționat chiar și la Curtea Supremă de Justiție, s-a transformat treptat într-un dosar penal, cu acuzații din ce în ce mai grave, daune inventate artificial și o pedeapsă disproporționată, mai ales având în vedere vârsta mea. (…)

Moțiuni substanțiale de apărare au fost respinse. Unul dintre judecătorii Curții de Apel a emis o opinie separată, invocând îndoieli serioase cu privire la imparțialitate. (…) Întotdeauna am vorbit public și voi continua să o fac, pentru că sunt nevinovat. Avocații mei vor ataca în curând decizia Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție, pe care o consider ilegală și motivată politic. (…)

Fac un apel public și respectuos la INTERPOL: Articolul 3 din Carta INTERPOL interzice orice activitate de natură politică. Nu permiteți ca mecanismele internaționale să fie folosite pentru a legitima justiția selectivă și o campanie politică care durează de ani de zile împotriva autonomiei găgăuze și a mea ca lider politic”, a transmis Constantinov.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru abuz de putere și delapidare. Inițial, procurorii cereau pentru el 13 ani de pușcărie.

Sentința a fost pronunțată, în lipsa lui Dmitri Constantinov, de Judecătoria Comrat. Fostul speaker al Adunării Populare a dispărut cu puțin timp înainte de condamnare și a fost anunțat în căutare, inclusiv prin intermediul Interpol.

Pe 17 august, Curtea de Apel Sud a schimbat pedeapsa aplicată lui Dmitri Constantinov. După recursul avocaților, magistrații au dispus că acesta trebuie să petreacă în pușcărie 8 ani, nu 12, așa cum a dispus prima instanță.