Un lot de ajutor umanitar oferit de Suedia Republicii Moldova urmează să ajungă în țara noastră până la sfârșitul acestei săptămâni. Anunțul a fost făcut astăzi, 9 martie de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, după discuția telefonică pe care a avut-o cu omologa sa suedeză Ann Linde.
Potrivit lui Popescu, lotul de ajutor umanitar include, corturi cu sisteme de iluminare și încălzire, precum și un generator de electricitate.
„I-am mulțumit pentru răspunsul prompt oferit la adresarea țării noastre precum și pentru suportul oferit prin intermediul mecanismului european de protecție civilă, Regatul Suediei fiind printre primele state care și-au anunțat disponibilitatea de a oferi asistență Republicii Moldova. Am fost în consens privind susținerea de către țările noastre a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele recunoscute pe plan internațional”, a scris Popescu pe o rețea de socializare.
Ann Linde a menționat că Suedia va oferi în continuare asistența necesară Republicii Moldova pentru gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina, fiind discutată și posibilitatea realocării persoanelor refugiate pe teritoriul țării noastre.

