Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

SUPPORT MOLDOVA TO HELP MORE! Peste 132 000 de refugiați din Ucraina se află astăzi în Republica Moldova

11 Mart. 2022, 16:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Mart. 2022, 16:06 // Actualitate //  Realitatea.md

Atacul militar al Federației Ruse asupra Ucrainei a creat peste 2,5 milioane de refugiați ucraineni. În acest moment, din cei 2,5 milioane de ucraineni care au fugit din calea urgiei, peste 133 000 se află în Republica Moldova. Conform experților, numărul refugiaților ucraineni la 100 000 de locuitori în Moldova depășește cifra de 4124 persoane. Astfel, povara pe cap de locuitor în Republica Moldova este mult mai mare comparativ cu alte țări care au recepționat cetățeni ucraineni.

În țară sunt 93 de centre autorizate funcționale pentru refugiați, dintre care 39 în Chișinău. Totodată, o bună parte din refugiații ucraineni au fost găzduiți de către locuitori ai țării.

Autoritățile Republicii Moldova, dar și fiecare cetățean depune un efort considerabil pentru a acorda ajutor poporului ucrainean.

Prim-ministra a mai adăugat că este destul de greu de evaluat care sunt costurile în aceste momente, dar au deja un preț cu care operează. Potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, Moldova cheltuie zilnic 25-30 de dolari pe zi pentru un refugiat.

Precizăm că, de pe 24 februarie, când Rusia a invadat țara vecină, peste 278.000 de ucraineni au intrat în Republica Moldova, arată datele Poliției de Frontieră. O parte dintre ei se află în tranzit, iar în jur de 133 000 au rămas în Moldova.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 18:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
04 Nov. 2026, 18:45 // Slider //  Victoria Laur

Moldova trebuie să demonstreze implementarea eficientă a reformei administrației publice locale. Constatările aparțin Comisiei Europene și au fost publicate în raportul de extindere.

Conform documentului, Bruxellesul salută procesul. În același timp, se recomandă să fie finalizată în mod transparent reorganizarea instituțiilor publice centrale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Reforma administrației locale a fost relansată cu scopul de a finaliza procesul de comasare a unităților administrativ-teritoriale – reducând semnificativ numărul acestora – înainte de alegerile locale din 2027. Rămâne de demonstrat dacă această reformă va fi implementată în mod eficient”, notează responsabilii din UE în document.

De asemenea, autorităților din Moldova li se sugerează să continue reforma administrației publice prin asigurarea unui nivel adecvat de autonomie fiscală al autorităților locale, astfel încât să fie furnizate servicii publice mai bune și să se îmbunătățească capacitatea economică a autorităților, transparența și responsabilitatea bugetară.