Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Avertizarea OMS, după ce cazurile de COVID-19 au crescut cu 8% într-o săptămână: Este vârful aisbergului

17 Mart. 2022, 15:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
17 Mart. 2022, 15:37 // Actualitate //  Victoria Laur

În timp ce întreaga lume e preocupată de războiul din Ucraina, iar restricțiile epidemiologice încep să fie ridicate în mai multe țări, numărul cazurilor noi de COVID-19 crește. Bunăoară, datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că în ultima săptămână, comparativ cu precedenta, s-au înregistrat cu 8% mai multe infectări.

Se întâmplă în pofida faptului că unele țări au micșorat numărul de teste zilnice. Specialiștii susțin că de vină ar fi o combinație de factori, printre care se numără și relaxarea restricțiilor, avertizând atât autoritățile, cât și oamenii, să rămână prudenți.

Cele mai multe îmbolnăviri au fost raportate în perioada indicată în Coreea de Sud și China, informează Reuters. Aceste regiuni au raportat creșterea numărului de pacienți cu 25% și a cazurilor fatale – cu 27%. Africa a înregistrat, de asemenea, cu 12% mai multe cazuri noi și cu 14% mai multe decese, iar în Europa se atestă cu 2% a mai multe îmbolnăviri, dar nu se mărește numărul morților.

„Creșterea are loc în pofida reducerii numărului de teste în unele țări, ceea ce înseamnă că este vârful aisbergului”, susține șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Totodată, potrivit reprezentanților Organizației, de situație mai sunt responsabile dezinformarea și rata scăzută de vaccinare. În același timp, unii experți consideră că Europa s-ar putea confrunta cu un nou val de coronavirus după ce a crescut numărul bolnavilor în Austria, Germania, Elveția, Țările de Jos și Regatul Unit, iar în cele din urmă acesta va ajunge și în SUA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 19:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 19:30 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cetățenii vor putea verifica dacă datele lor personale au fost accesate neautorizat în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din octombrie. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) pregătește o funcționalitate care va permite verificarea informațiilor direct în aplicația EVO sau în cabinetul personal de pe portalul evo.gov.md.

Noua opțiune ar urma să fie disponibilă până la 27 noiembrie. Pentru a verifica datele, utilizatorii vor trebui să se autentifice cu semnătura electronică. Astfel, fiecare persoană va putea afla dacă informațiile sale au fost accesate fără autorizare și, după caz, ce date au fost vizate.

Cetățenii care nu folosesc EVO vor putea solicita aceste informații direct de la AGE, printr-o petiție. Cererea poate fi transmisă online, pe platforma edemocratie.gov.md sau la adresa de e-mail petitii@egov.md, cu semnătură electronică. De asemenea, petiția poate fi expediată prin poștă sau depusă personal la sediul instituției, cu semnătură olografă.

AGE precizează că verificările privind datele extrase neautorizat continuă, în colaborare cu Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică. Răspunsurile oferite cetățenilor vor include informațiile confirmate la momentul comunicării și vor putea fi completate pe măsură ce verificările avansează.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!