Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO O călătorie cu troleibuzul – 6 LEI! La Primărie se discută despre majorarea prețului

24 Mart. 2022, 17:56
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Mart. 2022, 17:56 // Actualitate //  Realitatea.md

O călătorie cu troleibuzul în Chișinău ar putea costa 6 lei. Compania AO Business Consulting Institute, cea care a elaborat studiul, propune Direcției transport public și căi de comunicație majorarea tarifului, iar joi, 24 martie, la Primăria Chișinău, a fost prezentată metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău.

Abordarea propusă în prezenta Metodologie își propune diminuarea impactului factorului politic asupra procesului de formare a tarifului pentru călătoria în transportul public municipal și interconectarea procesului de formarea a tarifului pentru călătorie cu evoluția indicatorilor economici cheie.

Totodată, autorii metodologiei doresc extinderea categoriilor persoanelor care beneficiază de dreptul la tarif redus pentru călătoria în transportul public municipal, dar și extinderea numărului beneficiarilor a dreptului la tarif redus asupra locuitorilor din localitățile din zona metropolitană a Chișinăului.

În același timp, prin realizarea și implementarea metodologiei se urmărește dezvoltarea culturii abonamentelor în rândul călătorilor în detrimentul biletelor de unică folosință, fapt pentru care metodologia prevede reduceri semnificative pentru călătorii care optează pentru achiziția de abonamente în detrimentul biletelor de călătorie singulare.

Conform specialiștilor, odată cu aprobarea noilor tarife, va fi extins dreptul la călătoriile gratuite supra elevilor din clasele I-IV, dar și extinderea categoriilor persoanelor care beneficiază de dreptul la tarif redus.

De menționat că, ultima dată, tarifele pentru transportul public au fost aprobate în anul 2009 de către consilierii Consiliului Municipal Chișinău.

PDF Loading...

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!