Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Căruțașii și deținătorii de motocultoare – în vizorul poliției! Recomandările oamenilor legii

28 Mart. 2022, 09:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Mart. 2022, 09:40 // Societate //  Realitatea.md

În scopul sporirii eficienţei activităţii de profilaxie, pe întreg teritoriul ţării se desfăşoară un complex de măsuri preventiv-profilactice, orientate către prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea transportului cu tracţiune animală și a deținătorii de motocultoare. Astfel, înceând de astăzi, 28 martie, căruțașii și deținătorii de motocultoare sunt în vizorul poliției!

„Pe perioada caldă, în special în sate, mulți cetățeni circulă cu transportul hipomobil sau cu motocultoarele; fie ca mijloc de deplasare, fie pentru activitățile din gospodărie. Din cauza vizibilității slabe al acestora pe traseu, în special noaptea sau în condiții meteo nefavorabile și faptul că nu de fiecare dată sunt clare manevrele, de foarte multe ori sunt implicate în accidente rutiere”.

Așadar, pentru prevenirea implicării lor în accidente, polițiștii au organizat întâlniri, unde le-au vorbit cetățenilor despre siguranța de pe traseu și au împărțit pliante informative despre securitatea rutieră.

În context, oamenii legii reamintesc conducătorilor mijloacelor de transport cu tracțiune animală, dar și cei cu motocultoarele:

  • să nu consume alcool înainte de a porni la drum;
  • să-și echipeze unitatea de transport cu dispozitive de iluminare;
  • să poarte veste reflectorizante;
  • să fie atenți atunci când transportă copii sau încărcături voluminoase;
  • să țină cont de situația climaterică de afară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 14:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 14:30 // Slider //  Realitatea.md

81 de foști deputați ai Primului Parlament al Republicii Moldova, semnatari ai Declarației de Independență, cer retragerea proiectului de lege inițiat de 13 deputați PSD din România, care ar putea restrânge dreptul descendenților foștilor cetățeni români de a redobândi cetățenia. Aceștia susțin că eventualele fraude cu documente trebuie combătute prin controale și anchete, nu prin limitarea drepturilor unei întregi comunități, transmite Moldova 1.

Într-un apel public adresat președintelui, Parlamentului și Guvernului României, dar și autorilor inițiativei legislative, foștii deputați contestă argumentele privind numărul mare de dosare, suprasolicitarea Autorității Naționale pentru Cetățenie și existența unor rețele care ar falsifica documente pentru obținerea cetățeniei române.

„Frauda se combate prin controale și prin aplicarea legii, nu prin restrângerea drepturilor unei întregi comunități”, se menționează în apel.

Semnatarii avertizează că modificările propuse ar putea afecta legătura istorică și juridică dintre România și urmașii cetățenilor români din Basarabia. Aceștia amintesc de ocupația sovietică din 1940 și de familiile despărțite în urma evenimentelor istorice, subliniind că problema cetățeniei ține nu doar de proceduri administrative, ci și de identitate și continuitate istorică.

În același timp, foștii deputați invocă actualul context geopolitic și susțin că România trebuie să păstreze o politică de apropiere față de Republica Moldova.

„Nu este momentul să ridicăm bariere acolo unde istoria ne cere să construim punți. Dacă România vorbește despre solidaritate, despre unitatea națiunii române și despre perspectiva reîntregirii, atunci politicile sale față de românii din Republica Moldova trebuie să fie coerente cu aceste principii”, se arată în document.

Prin urmare, cei 81 de foști deputați solicită retragerea proiectului în forma actuală și organizarea unor consultări reale cu reprezentanții comunității vizate.

Ce prevede proiectul contestat

Inițiativa celor 13 deputați PSD a fost înregistrată la Senatul României pe 15 septembrie 2026 și vizează modificarea Legii cetățeniei române. Proiectul urmărește restrângerea procedurii speciale de redobândire a cetățeniei, astfel încât descendenții foștilor cetățeni români să nu mai poată solicita cetățenia în nume propriu în condițiile actuale.

În prezent, articolul 11 din lege permite extinderea procedurii până la descendenții de gradul al treilea, inclusiv strănepoții.

Autorii inițiativei își justifică propunerea prin volumul mare de solicitări, întârzierile în examinarea dosarelor și suspiciunile de fraudă cu acte de stare civilă. Potrivit argumentelor prezentate de aceștia, în 2025, peste 150.000 de dosare se aflau în așteptare la Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Subiectul a fost abordat și în timpul vizitei oficiale a premierului român Luca-Alexandru Niculescu la Chișinău, pe 27 octombrie. Într-un interviu pentru TVR Moldova, acesta a declarat că va analiza inițiativa după revenirea la București și după discuții cu oficialii Republicii Moldova, precizând însă că va respecta independența și atribuțiile Parlamentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!