Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

„S-au trezit” cu restricții la înaintarea candidaților la alegerile locale noi. Două partide, limitate. CEC explică

29 Mart. 2022, 16:32
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
29 Mart. 2022, 16:32 // Alegeri //  Realitatea.md

Două partide politice au anumite restricții la desemnarea candidaților în cadrul alegerilor locale noi din 29 mai, pe motiv că înregistrate oficial după stabilirea datei scrutinului. O decizie în acest sens a fost luată de către membrii Comisiei Electorale Centrale, în cadrul ședinței de astăzi, 29 martie.

Potrivit CEC interdicția este aplicată pe motiv că, cele două partide au fost înregistrate oficial la Agenția Servicii Publice, după stabilirea necesității desfășurării scrutinului electoral.

În conformitate cu prevederile legislației electorale, dreptul de a desemna candidați pentru alegeri îl au partidele şi alte organizații social-politice înregistrate, în modul determinat, până la stabilirea datei alegerilor.

În acest context, Partidul Progresului Național, înregistrat la data de 26 octombrie 2021, nu va putea participa la alegerile locale noi pentru funcția de primar al comunei Ghetlova, raionul Orhei, iar Partidul Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, înregistrat la data de 22 martie curent, poate să participe doar la alegerile locale noi pentru Consiliul comunal Bobeica.

Amintim că, în cazul a opt localități urmează să fie ales primarul. Este vorba de: comuna Ghetlova, raionul Orhei; comuna Horodiște, raionul Rezina; satul Zastânca, raionul Soroca; satul Moara de Piatră, raionul Drochia; satul Tătărești, raionul Strășeni; satul Glinjeni, raionul Fălești; satul Păulești, raionul Călărași; comuna Alexăndrești și satul Zăicani, raionul Râșcani și satul Hagimus, raionul Căușeni, iar în alte două localități, comuna Lozova, raionul Strășeni și comuna Bobeica, raionul Hâncești, vor fi organizate alegeri pentru componența consiliilor locale.

Precizăm că, oficial, la ASP sunt înregistrate 56 de partide politice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 18:07
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
24 Aug. 2026, 18:07 // Societate //  Vlada Ciorici

Lucrările de modernizare a Parcului „Valea Trandafirilor” din sectorul Botanica al capitalei continuă. Potrivit Primăriei Chișinău, a fost finalizată rampa de acces care face legătura dintre partea superioară a parcului și zona lacurilor.

 

Odată cu aceasta, au fost amenajate balustradele de protecție, iluminatul și căile pietonale adiacente.

„Ne dorim ca Valea Trandafirilor să rămână un parc modern și confortabil, o adevărată carte de vizită a Chișinăului.”

Potrivit autorităților municipale, parcul trece în ultimii ani printr-un amplu proces de modernizare. Lucrările includ reabilitarea și construcția acceselor în toate zonele parcului și în jurul lacurilor, amenajarea unor noi zone de agrement și a spațiilor pentru sport.

De asemenea, proiectul prevede extinderea iluminatului nocturn, construcția falezelor, amenajarea și asfaltarea aleilor, amenajarea spațiilor verzi și a plajelor, precum și instalarea mobilierului urban.

Primăria susține că, în urmă cu câțiva ani, o bună parte din parc era în paragină și greu accesibilă, iar lucrările urmăresc transformarea acestuia într-un spațiu modern și confortabil pentru locuitorii capitalei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!