Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Vecinii la nevoie se cunosc! Moldova a transmis Ucrainei ajutor umanitar de 1,2 milioane de euro

03 Apr. 2022, 09:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
03 Apr. 2022, 09:13 // Actualitate //  Victoria Laur

Moldova a întins din nou mâna Ucrainei și a oferit sâmbătă ajutor umanitar în valoare de 1,2 milioane de euro. Premierul Natalia Gavrilița s-a deplasat  în orașul ucrainean Moghilev-Podolsk pentru a transmite suportul.

Lotul include stocuri donate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății, Agenția Rezerve Materiale, dar și agenți economici. Acesta cuprinde lenjerie de pat, produse de igienă, produse alimentare nealterabile, consumabile și dispozitive medicale.

„Acest ajutor este un gest de susținere din partea poporului Republicii Moldova pentru poporul ucrainean. Din prima zi de război, toată societatea s-a mobilizat ca să ajute miile de oameni care s-au refugiat în țara noastră. Deși Republica Moldova are suficiente probleme, considerăm absolut necesar să îi ajutăm pe vecinii noștri ucraineni care traversează o perioadă extrem de dificilă”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

La hotar s-a deplasat și ministra de Interne Ana Revenco. Ea a adresat ofițerilor din forțele de ordine ucrainene mesaje de susținere și încurajare, în numele colegilor lor din Moldova.

De la Vinnița, cele șapte camioane cu produse vor fi distribuite conform necesităților instituțiilor din diferite sate și orașe ucrainene. Cel de-al doilea lot de ajutoare umanitare este planificat să fie distribuit țării vecine în perioada următoare, informează Executivul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 07:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
26 Oct. 2026, 07:40 // Slider //  Ursu Ana

Luiz Inácio Lula da Silva, liderul de stânga în vârstă de 80 de ani, a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Brazilia, desfășurat duminică. După numărarea a peste 99% din buletinele de vot, Lula a obținut 51,8% din sufragii, devansându-l cu peste trei puncte procentuale pe senatorul de dreapta Flávio Bolsonaro, fiul fostului președinte brazilian condamnat, scrie BBC.

Potrivit datelor publicate de Tribunalul Electoral Superior din Brazilia și citate de Reuters, Lula a fost susținut de peste 64 de milioane de alegători, în timp ce Flávio Bolsonaro a acumulat aproximativ 60 de milioane de voturi.

Victoria este una istorică. Lula da Silva devine primul președinte din istoria Braziliei ales de patru ori în această funcție. El a condus țara timp de două mandate consecutive, între 2003 și 2010, iar în ianuarie 2023 a revenit la conducerea statului pentru al treilea mandat.

Rezultatul scrutinului este cu atât mai semnificativ cu cât Lula pierduse în fața lui Flávio Bolsonaro în primul tur de scrutin. Astfel, potrivit relatării citate, este pentru prima dată în istoria Braziliei când candidatul clasat pe locul al doilea în primul tur câștigă turul decisiv.

După anunțarea rezultatelor, Lula și susținătorii săi au sărbătorit victoria la São Paulo. Vizibil emoționat și cu vocea răgușită, liderul brazilian le-a mulțumit celor care au coordonat campania electorală și cetățenilor care l-au susținut.

Lula a evidențiat în special implicarea tinerilor, despre care a spus că au ieșit în stradă pentru a apăra democrația braziliană.

Noul mandat va aduce însă provocări politice importante. Lula va trebui să guverneze alături de un parlament în care forțele de dreapta și conservatoare au o influență puternică. La alegerile legislative din octombrie, Partidul Liberal, formațiune asociată familiei Bolsonaro, a obținut cele mai bune rezultate.

Brazilia are aproximativ 160 de milioane de alegători, iar votul este obligatoriu pentru cetățenii cu vârste între 18 și 70 de ani.