Curs valutar
  • EUR
    20.0250
    0.0509%
  • USD
    17.2265
    0.025%
  • RUB
    0.1996
    0.3006%
  • RON
    3.8140
    0.0996%
  • UAH
    0.3876
    0.258%

Toate știrile

08 septembrie 2026

VIDEO Zelenski: „Sute de oameni, ucişi. Femei violate în faţa copiilor. Mamele rușilor ar trebui să vadă acest masacru”

04 Apr. 2022, 06:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
04 Apr. 2022, 06:25 // În Lume //  Redacția Realitatea

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, duminică, într-un nou discurs, că soldaţii ruşi care au comis atrocităţi în Ucraina sunt “criminali, torţionali, violatori şi jefuitori” care merită moartea pentru ce au făcut.

Zelenski s-a adresat mamelor soldaţilor ruşi şi liderilor Rusiei, vorbindu-le despre faptele teribile comise de armată.

„Sute de oameni au fost ucişi. Civili torturaţi, executaţii. Cadavre pe străzi. Zonă minată. Sunt minate chiar şi cadavrele. Consecinţele jafurilor. Răul concentrat a venit pe pământul nostru. Criminali. Torţionari. Violatori. Jefuitori. Care spun că sunt armată. Şi care merită doar moartea după ce au făcut”, a spus Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean se adresează liderilor Federaţiei Ruse să vadă cum sunt îndeplinite ordinele lor. 

„Vreau ca fiecare mamă a fiecărui soldat rus să vadă cadavrele oamenilor omorâţi la Bucea, la Irpin, la Hostomel. Ce au făcut ei? De ce au fost ucişi? Ce a făcut bărbatul care mergea cu bicicleta pe stradă? De ce au fost torturaţi până la moarte civili într-un oraş obişnuit, paşnic? De ce au fost femei strangulate după ce li s-au smuls cerceii din urechi? Cum a fost posibil ca femei să fie violate şi ucise în faţa copiilor? Cum a fost posibil ca trupurile lor să fie pângărite chiar şi după moarte? De ce au zdrobit trupurile oamenilor cu tancuri? Ce i-a făcut oraşul ucrainean Bucea Rusiei voastre”, a mai spus Zelenski.

Totodată, Zelenski declară că mamele acestor soldați au o parte din vină pentru cele întâmplate.

„Mame ale ruşilor! Chiar dacă aţi crescut jefuitori, cum au devenit ei şi măcelari? Nu se poate să nu vă fi dat seama ce este în interiorul copiilor voştri. Nu puteaţi ignora faptul că nu au nimic uman. Fără suflet. Fără inimă. Au ucis deliberat şi cu plăcere. Pentru aceste crime, pentru aceste torturi, pentru aceste braţe rupte de explozii care zac pe străzi. Pentru împuşcăturile în cap, din spate, în oameni legaţi. Aşa va fi perceput acum statul rus. Asta este imaginea voastră.

Cultura şi aparenţa voastră umană au pierit odată cu bărbaţii şi femeile din Ucraina la care aţi venit, a mai spus Zelenski. El a precizat că a aprobat decizia de a crea un mecanism special de justiţie în Ucraina pentru anchetarea fiecărei crime a ocupanţilor pe teritoriul țării.

„Fac un apel către toţi cetăţenii noştri şi către prietenii Ucrainei din lume care se pot alătura acestei munci şi ajuta să se facă dreptate. Este timpul să facem tot ce este posibil ca aceste crime de război ale armatei ruse să fie ultima manifestare a unui astfel de rău pe pământ. Toţi cei vinovaţi de astfel de crime vor fi găsiţi şi pedepsiţi. Categoric va exista un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Dar nu va fi de ajuns”, a mai spus Zelenski.

NOTĂ: În contextul condițiilor de război, este imposibil de verificat declarațiile ambelor părți!

Realitatea Live

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
08 Sept. 2026, 12:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
08 Sept. 2026, 12:10 // Slider //  Vlada Ciorici

Ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, a declarat că nu există, deocamdată, o justificare economico-financiară pentru prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase, cerere venită din partea unor fermieri.

„Dacă vorbim de licențieri, eu personal nu am văzut niciun argumentar economico-financiar pentru impunerea licențierii la import. Motiv pentru care am solicitat colegilor să facem împreună o analiză a impactului nu doar asupra unui grup de actori, dar asupra tuturor actorilor din tot lanțul valoric din Republica Moldova — de la import până la panificație, de exemplu”, a spus Osmochescu.

Potrivit ministrului, decizia va fi luată abia după ce va exista o analiză completă, bazată pe cifre concrete. El a precizat că, în ziua declarației, la Consiliul Economic de pe lângă prim-ministru avea loc o ședință a grupului de lucru pe acest subiect.

„Nu pot să mă expun acum, pentru că trebuie să ne bazăm pe argumente financiare și economice”, a mai spus el.

Osmochescu a atras atenția și asupra riscurilor de ordin extern pe care le-ar putea aduce o astfel de măsură, amintind episodul în care Republica Moldova a fost aproape de a i se impune licențierea exporturilor de struguri, vinuri și produse spirtoase către Ucraina, ca reacție la interzicerea temporară a importului de carne de pui.

„Gândiți-vă și la aspectul relațiilor internaționale pe care le avem cu partenerii din regiune”, a subliniat ministrul, adăugând că licențierea reprezintă o barieră netarifară în calea comerțului și că Moldova trebuie să țină cont de obligațiile sale internaționale, inclusiv cele din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.

Întrebat concret ce categorii de actori ar fi vizate, Osmochescu a explicat că, în prezent, licența pentru import este deja gratuită pentru cei care utilizează cerealele în scopuri precum producerea de furaje sau panificația.

„Se văd cifrele, se văd argumentele economico-financiare, și după aceea putem discuta la subiect, practic”, a conchis ministrul.

Regimul de licențiere este propus până la 31 octombrie 2026.

Importul de cereale și oleaginoase va fi licențiat provizoriu. Proiectul, votat în prima lectură