Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Alaiba „taie în carne vie” la CNPF pentru a economisi anual 5 milioane de lei. Din cinci membri vor rămâne doar trei

06 Apr. 2022, 10:50
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
06 Apr. 2022, 10:50 // Politica //  Realitatea.md

Membrii Consiliului Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) va fi redus de la cinci la trei. Cu un asemenea proiect de lege a venit astăzi, 6 aprilie deputatul PAS, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, precizând că astfel se va economisi în jur de 5 milioane de lei anual.

Potrivit lui Alaiba, debirocratizarea și simplificarea structurii CNPF este prevăzută într-un proiect de lege care a fost înregistrat deja în Parlament.

„Mai puțini șefi, mai multă eficiență și economii de vreo 5 milioane lei. Azi am anunțat următorul pas în avansarea reformelor din sectorul financiar. O să reducem numărul de membri ai consiliului Comisiei Naționale a Pieței Financiare de la 5 la 3. Numărul de 5 membri a fost introdus în lege încă în secolul trecut, în 1998. Și așa și nu a mai fost revăzut. Motivele sunt, în primul rând, o eficiență mai mare în luarea deciziilor, o structură simplificată, inclusiv economii de resurse financiare”, a spus Alaiba în cadrul unui briefing de presă.

După ce în septembrie 2021 Parlamentul a revocat conducerea CNPF in corpore, instituția a rămas disfuncțională. Din această cauză s-au acumulat circa 120 de subiecte asupra cărora urmau a fi luate decizii. Aceste subiecte au fost epuizate în doar într-o lună de doar trei oameni, după ce au fost numiți membri noi, afirmă deputatul.

„Acestea sunt motivele pentru care am considerat că nu există vreo justificare pentru cinci șefi la CNPF. Este suficient să ai trei directori – un director general și doi directori – pentru a permite instituții să activeze eficient”, a mai precizat Alaiba.

Amintim că, la data de 9 septembrie 2021, Parlamentul a revocat membrii Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, in corpore.

În conformitate cu Legea privind Comisia Națională a Pieței Financiare, Consiliul de administrație este un organ colegial compus din cinci membri, inclusiv președinte, doi vicepreședinți și doi membri.

Pe 7 octombrie 2021, Vitalie Lemne a fost desemnat în funcția de membru și vicepreședinte al Consiliului de administrație al CNPF, pentru un mandat de cinci ani, inclusiv alți noi membri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!