Cel puțin 176 de copii au murit de la începutul războiului din Ucraina. Conform Procuraturii Generale din țara vecină, alți peste 324 au suportat diverse tipuri de răni.
În regiunea Donețk au suferit 102 copii, în Kiev – 91, în Harkov – 76, în Cernihiv – 50, în Nikolaev – 40, Lugansk -35, Zaporojie – 22, Herson – 29, în Jitomir – 15, iar în Sumy – 16.
Biroul Procurorului General din Ucraina anunță ca pe teritoriul gării din orașul Kramatorsk, regiunea Donețk erau mai mult de 4 mii de oameni, care așteptau să plece din regiune. În urma exploziilor puternice 5 copii au fost uciși, iar alți 16 au fost răniți. Pe racheta care a bombardat stația era inscripția „Pentru copii”.
Potrivit responsabililor, 928 instituții de învățământ au fost deteriorate de la debutul luptelor, iar 84 – distruse complet.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Kievul mai menționează că datele prezentate nu sunt finale. Potrivit autorităților ucrainene, deoarece nu este întotdeauna posibil de examinat imediat locurile unde au loc lupte sau cele ocupate temporar, numărul exact al minorilor care au fost răniți sau au decedat nu poate fi stabilit cu exactitate.
NOTĂ: În contextul condițiilor de război, este imposibil de verificat veridicitatea declarațiilor părților implicate în conflict!
