Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

UNICEF: Aproape două treimi dintre copiii ucraineni au fugit din casele lor

12 Apr. 2022, 09:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Apr. 2022, 09:34 // În Lume //  Realitatea.md

Aproape două treimi din toți copiii ucraineni și-au părăsit casele în cele șase săptămâni de la invazia Rusiei, a anunțat UNICEF. Directorul de programe în cadrul UNICEF, Manuel Fontaine, recent întors din Ucraina, a declarat că în cei 31 de ani de când face această activitate umanitară nu a mai văzut o situație ca în această țară în care 4,8 milioane dintre cei 7,5 milioane de copii din Ucraina au fost strămutați într-un timp atât de scurt, scrie Digi24.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Din cei 3,2 milioane de copii care se estimează că au rămas în casele lor, aproape jumătate ar putea fi expuși riscului de a nu avea suficientă mâncare”, a declarat Fontaine în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.

El a avertizat că situația este probabil mai gravă în orașe precum Mariupol și Kherson, unde nu existau servicii de apă și canalizare și aprovizionarea cu alimente și medicamente a fost întreruptă.

ONU a transmis că verifică decesele a 142 de copii, dar a avertizat că numărul real este în mod sigur mult mai mare.

Între timp, ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya, a susținut că Rusia a scos peste 121.000 de copii din Ucraina și ar fi elaborat un proiect de lege pentru a simplifica și accelera procedurile de adopție.

Fontaine a spus că până acum „nu există nicio dovadă” a unor astfel de acuzații, dar că UNICEF va investiga problema.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 23:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Oct. 2026, 23:12 // Slider //  Ana Panaguța

Rusia se pregăteşte pentru ca războiul din Ucraina să continue ani de zile, planificând cheltuieli de război record şi renunţând la planurile de reducere a bugetelor militare, scrie adevărul.ro.

Cheltuielile militare prevăzute pentru anul viitor, în valoare de 17,1 trilioane de ruble (205 miliarde de dolari), ar reprezenta o creştere anuală de peste 40% faţă de cheltuielile de apărare planificate pentru acest an – sumele totale reale rămân clasificate – şi o creştere de aproape 380% faţă de anul dinaintea începerii războiului. Oficialii prevăd doar o scădere uşoară, la 16,6 trilioane de ruble în 2028 şi la 16,3 trilioane de ruble în 2029.

Această traiectorie reprezintă o schimbare bruscă faţă de situaţia de acum un an, când Moscova intenţiona să modereze creşterea cheltuielilor militare, în încercarea de a reduce deficitul bugetar şi de a reface rezervele epuizate în timpul războiului.

În schimb, noul buget vine într-un moment în care negocierile mediate de SUA sunt în mare parte blocate, oficialii europeni avertizează din ce în ce mai des asupra atacurilor hibride dirijate de la Moscova, iar Rusia continuă să bombardeze oraşele şi infrastructura ucrainene.

„Putin ridică miza”, a declarat Kirill Rogov, directorul Re: Russia, un grup de cercetare cu sediul la Viena. El transmite mesajul că Rusia „va continua să investească în război, iar Europa trebuie să decidă dacă este pregătită să menţină acelaşi nivel de sprijin” pentru Ucraina, a explicat el. Schimbarea este deosebit de frapantă în comparaţie cu aşteptările de acum un an, când planul de cheltuieli alimentase speranţele că acest conflict s-ar putea încheia în cele din urmă, a mai spus Rogov.

Putin a subliniat cât de mult s-au schimbat lucrurile joi, când i-a acuzat pe oficialii europeni că agravează tensiunile cu Rusia şi se pregătesc pentru un potenţial conflict în a doua jumătate a acestui deceniu, făcând referire la exerciţiile militare din Marea Baltică şi la declaraţiile politicienilor occidentali cu privire la exclava baltică Kaliningrad. El a afirmat că Rusia nu are intenţia de a ataca Europa, dar a avertizat că orice atac direct asupra teritoriului rus ar forţa Moscova să ia în considerare utilizarea întregii game de arme de care dispune.

„Înţelegem că ne-am confrunta cu un adversar de două ori mai mare decât noi din punct de vedere al populaţiei, cu un potenţial economic şi militar semnificativ”, a spus Putin. „Nu dispunem de atâtea forţe şi mijloace pentru a contracara această ameninţare. Dar nimeni nu dispune de mijloacele de distrugere de care dispune Rusia astăzi”, a recunoscut el.