Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

VIDEO Noi detalii despre grupul criminal care activa sub paravanul unei societăți înregistrate formal

14 Apr. 2022, 09:32
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Apr. 2022, 09:32 // Societate //  Realitatea.md

Un grup infracțional suspectat de escrocherie și activitate ilegală de întreprinzător, a fost destructurat de oamenii legii. Conform informațiilor, membrii promovau pe rețelele de socializare o aplicație de tip „cashback,” denumite „Swittips,” cu scopul colectării mijloacelor bănești în sume de la 80 euro până 1.500 euro. 

„S-a stabilit că grupul și-a început activitatea în anul 2020 – atât în Chișinău, cât și în alte localități din republică. Aceștia activau sub paravanul unei societăți cu răspundere limitată înregistrate formal, în vederea colectării mijloacelor financiare sub pretextul procurării licenței de reprezentanți ai unei platforme specifice ,,piramidei financiare.”

Oamenii legii spun că ținta acestora erau persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani, pe care le identificau pe rețelele de socializare.

„Acestea erau convinse de către organizator și membrii activi ai grupului să investească sume de bani cuprinse între 80 și 1500 euro, îndeosebi suma maximă, sub pretextul de obținere a venitului din acea aplicație de tip „cashback.” În realitate, însă, acele persoane selectate puteau avea un venit doar dacă racolau la rândul lor alte persoane, din a căror investiție beneficiau de aproximativ 12%”, se arată în nota informativă a Poliției.

Poliția a fost sesizată de alți 12 cetățeni care ar fi păgubit de pe urma acestui grup. La moment sunt 14 victime, iar suma pagubei se ridică la 310 000 de lei.

De menționat că, perchezițiile la care au fost supuși organizatorului grupului și un membru activ al acestuia au rezultat în ridicarea dispozitivelor în care erau descărcate aplicațiile în cauză și înscrisuri de ciornă, care urmează a fi examinate.

„Examinarea acestora urmează să fie coroborată cu alte date, după ce anterior au fost date în vileag etapele de racolare a persoanelor și transmiterea mijloacelor bănești. Până la moment, au fost înregistrate mai multe plângeri pe activitatea membrilor grupului însă,  multe persoane prejudiciate încă nu s-au adresat la autorități, fiind în necunoștință de cauză”.

În acest context, cei care au păgubit în urma activității ilegale a suspecților, se pot adresa la organul de urmărire penală, la numărul de telefon +37378721005.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 19:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 19:31 // Slider //  Ana Panaguța

Incendiile devastatoare care au pârjolit Europa în această vară au scos la iveală o nouă amenințare, potențial mortală: muniție neexplodată rămasă din Primul și Al Doilea Război Mondial, transmite antena3.ro.

În ultimele luni, incendiile au mistuit suprafețe uriașe din vestul Europei, în timp ce continentul s-a confruntat cu temperaturi caniculare și secetă, iar pompierii au avut de înfruntat și pericolul proiectilelor care explodează.
Astfel de explozii au fost raportate în Franța, Germania, Belgia și Olanda.

„Schimbările climatice fac acum munca de a scoate la suprafață și de a reactiva ceea ce înainte era stabil”, a declarat Sarah Njeri, specialistă în studii despre pace și conflicte la School of Oriental and African Studies din Londra.

Un incendiu izbucnit în apropierea orașului Bordeaux, din sud-vestul Franței, a scos la iveală un depozit despre care se crede că ar conține muniție din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. În provincia Liège, din estul Belgiei, guvernatorul local Hervé Jamar a declarat că serviciile de urgență își adaptează intervențiile pentru a ține cont de muniția îngropată în zona afectată de incendiu și că „au fost auzite câteva detonări sporadice” în ultimele zile.

Liège a fost afectată de un incendiu deosebit de puternic în zona High Fens, care se întinde peste graniță, în Germania.

Bătălia din Ardeni, una dintre cele mai sângeroase confruntări ale celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a desfășurat în această regiune și în împrejurimile ei. La 16 decembrie 1944, forțele germane au lansat o ofensivă majoră împotriva trupelor aliate, obținând inițial succes, deoarece i-au surprins pe militarii americani. Însă ofensiva și-a pierdut avântul până la sfârșitul lunii, pe măsură ce întăririle aliate au sosit, iar resursele Germaniei s-au epuizat.

Seceta din Europa scoate la iveală și vehicule militare și arme din acea perioadă, pe măsură ce râurile secate dezvăluie nave de război germane, o motocicletă Wehrmacht și o bombă.

Christina Greene, cercetătoare la Universitatea din Arizona, a spus că „moștenirea războiului continuă să iasă la suprafață” din cauza schimbărilor climatice.

„Retrăim moștenirea războiului și a conflictelor într-un mod cu care, în anumite locuri, nu a mai trebuit să ne confruntăm de mult timp”, a declarat Greene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!