Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Vicepremierul ucrainean face apel la adresa Rusiei să deschidă un coridor de evacuare pentru Mariupol

18 Apr. 2022, 17:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
18 Apr. 2022, 17:57 // În Lume //  Realitatea.md

Viceprim-ministra Ucrainei Irina Vereșciuk a făcut apel direct la conducerea Rusiei pentru a deschide un coridor de evacuare din orașul asediat Mariupol, relatează CNN.

Într-o declarație publicată pe Telegram, Vereșciuk – care este și ministru al reintegrării teritoriilor ocupate temporar – a afirmat că face apel la conducerea militară și politică a Federației Ruse „în legătură cu înrăutățirea situației din Mariupol”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Cerem deschiderea unui coridor umanitar de evacuare de la Mariupol la Berdiansk pentru civili și un coridor urgent de evacuare pentru femeile, copiii și alți civili care se află în combinatul siderurgic Azovstal”, a scris Vereșciuk pe Telegram.

Irina Vereșciuk a adăugat că refuzul Rusiei de a deschide coridoare pentru evacuare „va fi un motiv pentru ca toate persoanele implicate să fie trase la răspundere penală pentru crime de război, în viitor”.

Ucraina și Rusia nu au reușit să se pună de acord cu privire la coridoarele umanitare pentru evacuarea civililor din zonele afectate de război, a anunțat luni vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk, potrivit The Guardian.

„Din motive de securitate s-a decis să nu se mai deschidă coridoare umanitare astăzi”, a scris Vereșciuk pe contul său de Telegram.

Este pentru a doua zi la rând când niciun astfel de coridor nu este stabilit.

Oficialii ucraineni spun că peste 100.000 de persoane trebuie evacuate din oraș. Nu sunt disponibile estimări independente ale victimelor bombardamentelor rusești neîncetate, dar guvernatorul militar al regiunii a declarat că până la 22.000 de persoane au murit în orașul portuar, de la începutul războiului.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 21:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 21:25 // Slider //  Ana Panaguța

Alertă de vreme rea în Europa. Un ciclon mediteranean afectează grav sudul și sud-estul continentului, precum și zona Mării Negre. Ploile torențiale au provocat inundații în Bulgaria și Grecia, iar în Italia vântul puternic a pus la pământ mai mulți copaci. Meteorologii au emis avertizări de ploi torențiale și vijelii, scrie tvrinfo.ro.

În insula grecească Rodos, ploile abundente au transformat străzile în râuri. Cele mai mari pagube au fost raportate în Archangelos, un sat de pe coasta de est a insulei.

În Bulgaria, mai multe clădiri, drumuri și pasaje subterane din orașul de coastă Varna au fost inundate. După ce Agenția Bulgară de Meteorologie a anunțat din nou ploi abundente pentru astăzi, Ministerul Educației de la Sofia a suspendat cursurile școlare.

În sudul și centrul Italiei, vremea s-a înrăutățit din cauza unui vortex ciclonic care a adus ploi abundente, ninsori la cote joase și furtuni. Cele mai afectate regiuni sunt Pulia și Bazilicata, unde a fost emis cod portocaliu de alertă meteo.

Ploile abundente și furtunile au provocat pagube în Abruzzo, Molise, Puglia, Calabria și Campania. În Calabria, o regiune care încă se luptă cu urmările ciclonului din ianuarie anul trecut, fiecare ploaie torențială intensă readuce un sentiment de frică.

Viteza vântului a depășit, în unele regiuni, 100 de kilometri pe oră, smulgând acoperișurile caselor și instalațiile fotovoltaice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!