În urmă cu 36 de ani, la 26 aprilie 1986, a explodat reactorul 4 de la centrala nucleară de la Cernobîl, accident survenit în urma unui lung șir de erori umane care avea să fie catalogat drept cel mai grav din istoria nucleară civilă.
Reactorul a explodat pe data de 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Acoperişul reactorului, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, iar învelişul de grafit a luat foc şi 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, iar apoi au fost purtate de curenţii de aer pe distanţe imense.
Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.
Abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50.000 de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.
În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei.
„Zona morţii” de la Cernobîl – un teritoriu otrăvit de radiaţii – se întinde pe 2.600 de km pătraţi. Este cunoscut oficial drept „zona de excludere”. Este perimetrul care a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986.
56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Dar pentru alte sute de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă.
Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate. 6,6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor. 6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.
Totuși, cel mai amplu studiu despre Cernobîl, publicat de Academia de Ştiinţe din New York în 2013 şi redactat de trei prestigioşi oameni de ştiinţă, a arătat că 985.000 de oameni au murit, majoritate de cancer. Iar efectele contaminării se simt şi acum, după 35 de ani.
