Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Fondatorul Alibaba a pierdut în câteva minute 26 de miliarde de dolari la Bursa din Hong Kong. Care este cauza?

04 Mai 2022, 21:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Mai 2022, 21:34 // În Lume //  Realitatea.md

Alibaba, gigantul chinez de comerț electronic al cărui co-fondator este Jack Ma, și-a văzut acțiunile listate la Hong Kong scăzând cu până la 9,4% marți, după ce presa de stat chineză a informat că o persoană pe nume „Ma” din orașul Hangzhou – unde are sediul Alibaba – a fost reținut din motive de securitate națională, scrie CNN.

Potrivit postului de stat CCTV din China, suspectul a fost plasat sub „măsuri obligatorii” pe 25 aprilie, sub suspiciunea că „a colaborat cu forțe ostile Chinei” pentru „incitarea la secesiune” și „incitarea la subminarea puterii statului”.

Știrea difuzată de televiziunea de stat, care a fost preluată rapid de alte instituții media și platforme de știri chineze, a provocat o panică urmată de vânzări masive ale acțiunilor la bursa din Hong Kong, ștergând în câteva minute aproximativ 26 de miliarde de dolari din valoarea de piață a Alibaba.

În mijlocul agitației, Hu Xijin, fostul redactor-șef al tabloidului naționalist de stat Global Times, s-a grăbit să clarifice pe Weibo, un corespondent al Twitter în China, că știrea difuzată de televiziunea de stat induce în eroare, deoarece numele suspectului în cauză are trei caractere, în timp ce numele chinezesc al lui Jack Ma, Ma Yun, are doar două caractere. CCTV și-a actualizat mai târziu știrea care a confirmat observația făcută de Hu Xijin.

Pentru a înlătura și mai mult îngrijorările, Global Times a raportat că bărbatul acuzat s-a născut în 1985 la Wenzhou, în timp ce Jack Ma s-a născut în 1964 la Hangzhou și a lucrat ca director de cercetare și dezvoltare hardware la o companie IT.

Clarificările au condus la o revenire, Alibaba recuperându-și majoritatea pierderilor până la sfârșitul zilei.

Reacția de tip roller coaster a pieței este cel mai recent semn care arată cât de speriați și suspicioși sunt investitorii cu privire la sectorul tehnologic al Chinei, care a fost supus unor reglementări represive impuse de guvernul chinez începând cu sfârșitul anului 2020.

Dar faptul că investitorii s-au grăbit să creadă că Jack Ma, cândva cel mai cunoscut miliardar al Chinei, va intra în conflict cu autoritățile, dezvăluie ceva din realitatea politică în care trăiesc acum mulți magnați chinezi.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 11:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
26 Oct. 2026, 11:04 // Slider //  Cătălina Boico

Administrația președintelui american Donald Trump i-a propus fostului premier al Ungariei, Viktor Orban, să candideze pentru funcția de secretar general al Organizației Națiunilor Unite (ONU). Inițiativa ar beneficia inclusiv de sprijinul Rusiei și Chinei, ceea ce ar putea transforma politicianul ungar într-un candidat cu șanse importante în negocierile pentru conducerea organizației mondiale, relatează The Wall Street Journal (WSJ), citând surse din trei țări.

Potrivit publicației americane, oficialii administrației Trump au purtat discuții preliminare cu reprezentanții Moscovei și Beijingului, iar cele două puteri s-ar fi arătat favorabile unei candidaturi comune. Potrivit Bani.md, un reprezentant al Departamentului de Stat susține că Orban ar putea obține fără dificultăți opt voturi în Consiliul de Securitate al ONU, în timp ce atingerea pragului de zece voturi din totalul de 15 este considerată realizabilă.

Reprezentantul american l-a descris pe fostul premier ungar drept un „candidat de vis” pentru conservatorii americani, invocând pozițiile sale împotriva migrației în masă, organizațiilor neguvernamentale liberale și instituțiilor pe care le consideră dominate de stânga.

Sursele WSJ afirmă că oficialii americani l-au contactat direct pe Viktor Orban pentru a afla dacă este interesat să preia conducerea ONU. Politicianul ar fi răspuns că este dispus să analizeze propunerea, dar nu intenționează să intre în cursă fără garanții suficiente că poate obține victoria. Orbán a refuzat să comenteze informațiile pentru publicația americană.

Conform surselor citate, planul Washingtonului intervine într-un moment în care marile puteri negociază succesiunea actualului secretar general al ONU, António Guterres, al cărui mandat expiră la 31 decembrie 2026. Noul conducător al organizației urmează să își înceapă mandatul la 1 ianuarie 2027.

Totodată, potrivit procedurilor ONU, viitorul secretar general trebuie să fie recomandat de Consiliul de Securitate, cu cel puțin nouă voturi favorabile și fără veto din partea vreunuia dintre cei cinci membri permanenți: Statele Unite, Rusia, China, Franța și Regatul Unit. Ulterior, candidatura trebuie aprobată de Adunarea Generală.

În prezent, printre candidații înscriși în cursă se numără directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, și Rebeca Grynspan, conducătoarea Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare. Niciunul dintre candidați nu a obținut până acum consensul necesar între membrii permanenți ai Consiliului de Securitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Orban a condus Ungaria timp de 16 ani consecutivi, din 2010 până în 2026, devenind unul dintre cei mai longevivi lideri europeni. Guvernarea sa s-a remarcat prin conflicte repetate cu instituțiile Uniunii Europene privind statul de drept, migrația și relațiile cu Rusia.

La alegerile parlamentare din 12 aprilie 2026, partidul său Fidesz a pierdut puterea în fața formațiunii Tisza, conduse de Péter Magyar, care a devenit ulterior prim-ministru. Înaintea scrutinului, administrația Trump și-a exprimat sprijinul pentru Orbán, însă acesta nu a reușit să obțină un nou mandat.

O eventuală numire a lui Orban în fruntea ONU ar putea schimba raporturile politice din interiorul organizației, având în vedere relațiile sale apropiate cu Donald Trump și Vladimir Putin, potrivit WSJ. Publicația apreciază că fostul premier ungar ar putea deveni un apărător al intereselor Kremlinului și ale altor lideri autoritari, o perspectivă care ar putea provoca opoziție din partea unor state occidentale.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova