Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

Șefa serviciului de informaţii din Spania, demisă după un scandal de spionaj. Sunt vizați mai mulți oficiali spanioli

10 Mai 2022, 17:14
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Mai 2022, 17:14 // În Lume //  Realitatea.md

Şefa serviciului de informaţii spaniol a fost demisă de guvern în urma scandalului legat de spionaj. Este vorba de Paz Esteban, prima femeie numită la şefia CNI, în 2020. Asta după dezvăluirea că telefonul prim-ministrului Pedro Sanchez şi cele ale separatiştilor catalani au fost ascultate, transmite AFP.

„Guvernul a decis astăzi să procedeze la o schimbare a conducerii CNI, Centrul Naţional de Informaţii”, a anunţat după o şedinţă de guvern ministra Apărării, Margarita Robles, care are sub tutelă serviciile de informaţii.

După o carieră de aproape 40 de ani în cadrul CNI Paz Esteban va fi înlocuită cu Esperanza Casteleiro Llamazares, care este adjuncta Margaritei Robles la Ministerul Apărării.

Audiată joi de o comisie parlamentară, Paz Esteban a recunoscut, potrivit relatărilor presei spaniole, că 18 separatişti catalani făcuseră obiectul ascultărilor de către CNI, dar cu autorizare din partea justiţiei, aşadar legal.

Printre aceştia figura actualul preşedinte regional catalan Pere Aragonés, pe vremea când era vicepreşedinte.

Acest scandal agită Spania de când la 18 aprilie a fost publicat un raport al organizaţiei canadiene Citizen Lab care afirma că a identificat mai mult de 60 de persoane din mişcarea separatistă ale căror telefoane mobile ar fi fost piratate între 2017 şi 2020 prin intermediul softului de spionaj Pegasus.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Scandalul a luat însă o amploare mult mai mare odată cu anunţul din 2 mai al guvernului potrivit căruia Sanchez şi Robles au fost ei înşişi spionaţi, în cadrul unui ‘atac extern’, în mai-iunie 2021 cu acelaşi soft, conceput de firma israeliană NSO.

Guvernul, care a dezvăluit marţi că şi telefonul ministrului de interne Fernando Grande-Marlaska fusese ascultat în mai 2021, afirmă totuşi că nu ştie cine se află la origine, în faţa întrebărilor presei despre o eventuală implicare a Marocului.

Pedro Sanchez este primul şef de stat sau de guvern care a anunţat public că a fost spionat prin intermediul Pegasus.

Pegasus – care permite accesarea mesageriilor, datelor sau activarea de la distanţă a camerei şi microfonului unui smartphone – şi NSO fac obiectul unor acuzaţii grave de când un consorţiu media a dezvăluit în vara trecută că acest soft a fost utilizat pentru spionarea telefoanelor a sute de politicieni, jurnalişti, activişti pentru drepturile omului sau şefi de companii.

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
25 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Înalți oficiali ai Uniunii Europene au fost vizați de atacuri cibernetice de tip „spearphishing”, atribuite unor hackeri susținuți de guverne străine, care au încercat să le preia conturile de mesagerie, transmite adevărul.ro.

Informația apare într-o prezentare internă a structurii de apărare cibernetică a UE, obținută de POLITICO.

Documentul a fost prezentat în luna iulie unor reprezentanți ai guvernelor statelor membre și include „preluarea controlului asupra conturilor înalților funcționari” printre principalele amenințări cibernetice cu care se confruntă Uniunea Europeană.

Este pentru prima dată când o structură europeană recunoaște public că oficiali ai UE au fost ținta unor astfel de atacuri prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Prezentarea reprezintă, de asemenea, prima situație raportată în care o autoritate europeană leagă oficial aceste atacuri de un guvern străin.

Mesaje personalizate și tehnici de manipulare

Potrivit documentului, atacurile au fost realizate prin campanii de „spearphishing sponsorizat de stat”. Hackerii au folosit tehnici de inginerie socială și au pregătit mesaje personalizate pentru a-i determina pe oficialii vizați să acceseze linkuri suspecte sau să ofere informații care puteau permite compromiterea conturilor.

Autoritățile europene responsabile de securitatea cibernetică au raportat opt„incidente semnificative” în instituțiile UE de la începutul acestui an.

În luna martie, cel puțin cinci agenții naționale de securitate cibernetică și de informații au avertizat în legătură cu o serie de campanii de hacking desfășurate prin aplicații precum Signal și WhatsApp.

Olanda indică Rusia drept sursa atacurilor

Serviciile de informații din Olanda au atribuit aceste campanii Rusiei. Germania a avertizat, la rândul său, că atacurile vizează persoane cu funcții importante din politică, armată și diplomație, precum și jurnaliști de investigație.

Una dintre vulnerabilitățile identificate la nivel european este utilizarea unor soluții tehnice diferite de către instituțiile UE. Acestea nu dispun în prezent de un sistem comun pentru schimbul de documente sensibile, ceea ce complică protejarea informațiilor la nivelul întregii Uniuni.

Comisia Europeană nu a oferit detalii despre propriile practici de securitate cibernetică atunci când a fost solicitată să comenteze informațiile.