Finlanda este tot mai aproape să ajungă în NATO. Președintele din Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au cerut joi, printr-o declarație comună, ca Finlanda să adere la NATO, anunță BBC. Declarația comună a fost publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale din Finlanda.
„În această primăvară, a avut loc o discuție importantă despre posibila aderare a Finlandei la NATO. A fost nevoie de timp pentru ca Parlamentul și întreaga societate să își stabilească pozițiile în această chestiune. A fost nevoie de timp pentru contacte internaționale strânse cu NATO și țările sale membre, precum și cu Suedia. Am vrut să acordăm discuției spațiul necesar”, este precizat în declarația comună.
„Finlanda trebuie să aplice imediat pentru a deveni membru NATO”, se mai arată în declarația lor comună.
Decizia finală urmează să fie luată în urma unei ședințe a Parlamentului, care va remite oficial NATO cererea de aderare. Printre membrii NATO există consens pentru primirea rapidă a Finlandei și Suediei în alianță, cu atât mai mult cu cât ambele țări au cheltuieli militare semnificative și un grad ridicat de interoperabilitate cu armatele aliate.
Schimbarea radicală a discursului politic în Finlanda a avut loc după ce Rusia a invadat Ucraina. Finlanda are o graniță comună cu Rusia de 1.300 km.
Cel puţin 83 de persoane au fost arestate în weekend, în întreaga Turcie, în descinderi în baruri gay şi la locuinţe ale unor activişti gay, în cadrul unei operaţiuni de protecţie a ”familiei tradiţionale” a poliţiei turce, denumită ”Familia mea este în siguranţă”, au anunţat autorităţile şi una dintre asociaţiile vizate, relatează AFP, scrie News.ro.
„! În cadrul operaţiunilor «Familia mea este în siguranţă» (…), s-au angajat urmăriri judiciare împotriva a 162 de suspecţi, nouă asociaţii şi 13 întreprinderi, în (…) 15 provincii”, inclusiv la Istanbul, Ankara şi Izmir, principalele trei oraşe din ţară, a anunţat duminică pe X ministrul turc de Interne Akin Gürlek.
El a anunţat că unele dintre persoane arestate sunt acuzate de „obscenitate” sau ajutarea prostituţiei
Aceste operaţiuni fac parte din „Deceniul familiei”, proclamat de către preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, în vederea „protejării copiilor noştri, instituţiei familiale şi ordinii sociale”, a subliniat Akin Gürlek.
SITE-URI INACCESIBILE
La Istanbul, poliţişti au desfăşurat descinderi în mai multe baruri gay şi într-un club de noapte considerat un refugiu al comunităţii lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor, potrivit unor imagini difuzate de presa proguvernamentală.
Un hamam pentru bărbaţi, cunoscut ca fiind un loc de prostituţie, a fost de asemenea vizat.
Potrivit parchetelor din Ankara, Istanbul şi Izmir, citate de agenţia turcă de presă de stat Anadolu, cel puţin 63 de persoane au fost arestate.
În total, 21 dintre ele au fost arestate în cadrul unei anchete împotriva asociaţiei de apărarea drepturilor homosexualilor Kaos GL – una dintre cele mai importante din Turcia -, acuzată de postare online a unor conţinuturi obscene, potrivit Parchetului din Ankara.
Asociaţia Kaos GL, al cărei sediu a fost percheziţionat, a anunţat anterior că „aproape 50 de apărători şi apărătoare ale drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (…) au fost reţinuţi şi sunt vizaţi în proceduri judiciare care implică interogatorii sau arestări” în întreaga ţară.
Contul X al Kaos GL şi al altor 15 organizaţii gay au fost blocate sâmbătă în Turcia la cererea autorităţilor, iar alte 31 de conturi au fost blocate duminică, potrivit unei asociaţii de apărarea libertăţii de exprimare.
Autorităţile turce au blocat de asemenea accesul la mai multe site-uri şi au cerut blocarea câtorva zeci de conturi Instagram şi YouTube şi de pagini Facebook ale unor asociaţii gay.
„ESCALADARE ŞOCANTĂ”
Homosexualitatea nu este reprimată penal în Turcia, însă homofobia este larg răspândită până la vârful statului.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan cataloghează frecvent lesbienele, gay-ii, bisexualii şi transsexualii drept „perverşi” responsabili de declinul natalităţii.
„Valul masiv de arestări (…) a activiştilor LGBT marchează o escaladare şocantă în reprimarea în Turcia. Această impunere a unei agende morale constituie o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale şi angajamentelor internaţionale ale Turciei şi antrenează ţara pe o cale obscură”, a denunţat pe X raportorul pentru Turcia în Parlamentul European (PE) Nacho Sanchez Amor.
„Existenţa nu poate fi interzisă şi nici împiedicată. Drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor sunt drepturi ale omului”, a subliniat deputata Özgul Saki, din cadrul Partidului Egalităţii şi Democraţiei Popoarelor (DEM, prokurd).
Ea a acuzat Guvernul islamo-conservator aflat la putere din 2002, de faptul că „vrea să reducă societatea la un singur mod de viaţă, sub acoperirea «protecţiei familiei»”.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.