Proiectul de lege al PSRM prin care s-a propus demiterea in-corpore a conducerii Băncii Naționale a Moldovei (BNM) nu a fost susținut de majoritatea parlamentare de a introduce acest subiect pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului de astăzi, 19 mai.
După supunerea votului proiectului de lege, doar 27 de deputați au votat pentru susținerea inițiativei de a fi introdusă pe ordinea de zi a ședinței plenare.
Drept urmare, autorul proiectului de lege, deputatul PSRM, Petru Burduja, a declarat că „nu înțelege votul neacordat pentru această inițiativă de către deputații PAS”, deși rata inflației este galopantă, fiind de peste 27%, cea mai înaltă din toate țările din Europa.
Precizăm că, despre înregistrarea acestui proiect de lege a anunțat în această dimineață deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.
